CEC Bank a lansat carduri cu ritualuri de înmormântare
De ceva timp, CEC Bank a pus la dispoziția clienților săi un nou tip de card care a generat o mulțime de controverse prin designul său.
Cardul care alungă blestemele
Clienții CEC Bank au avut parte de o surpriză cam neplăcută când și-au ridicat cardurile Visa de la bancă. Pe fața cardului este imprimată imaginea a două personaje mascate care încearcă să sugereze o înlănțuire (vezi FOTO). De fapt, cele două măști de pe cardul CEC Bank reprezintă personaje din dansul funerar unic în Europa denumit chipărușul, despre care unii etnologi susțin că este un ritual de înmormântare specific zonei Vrancea.
Acesta era practicat la nivelul comunității încă din perioada precreștină și constă în realizarea unui dans în fața casei celui mort. Doisprezece bărbați cu fețele acoperite de măști tradiționale din blană de oaie argăsită, așezați unul în spatele celuilalt și legați cu „lanțul vieții”, dansau în jurul unui foc. Din când în când săreau peste acesta, ca simbol al purificării sufletului celui decedat.
Măștile mai sunt folosite și azi la țară, pentru alungarea spiritelor rele, sperierea bolilor și a blestemelor. Ele alungă gândurile negre trimise de dușmani și trebuiesc puse la intrare, pe perete. Practic, prin emiterea acestui card, CEC Bank vrea să alunge spiritele și blestemele, dar nu spune de unde: de la bancă sau de la clienți!