Cum a slăbit Andreea Marin zece kilograme
În această vară, Andreea Marin, în vârstă de 48 de ani, a reușit să slăbească zece kilograme, cu ajutorul unui regim echilibrat.
Prezentatoarea de televiziune spune că principala regulă care a ajutat-o să piardă în greutate este ca la masă să fie servită o singură porție de mâncare, excesele să fie evitate, iar farfuria să fie cât mai echilibrată din punct de vedere nutrițional.
„Mi se pare extrem de relevant ca la o masă să ai un singur fel. Mănâncă ce-ți place, o supă cremă bună, ceva cu puține ingrediente, cât mai curat, ai grijă să ai legume, salată, mult verde în farfurie, nu să facem un amestec.
Eu nu simt deloc că aș pica din picioare, deși merg pe 10 kilograme pierdute, mănânc normal, timp de două ori pe săptămână fac și niște proceduri, nu mai am mult de slăbit, nu am nevoie, însă există și persoane pentru care sănătatea este sub semnul întrebării”, a precizat Andreea Marin.