Președintele CNAS vorbește despre recuperarea medicală a celor arși

Publicat: 06 sept. 2023, 23:01, de Daria Diaconeasa, în ESENȚIAL , ? cititori
Președintele CNAS vorbește despre recuperarea medicală a celor arși

Președintele CNAS, Andrei Baciu, a vorbit despre un proiect de hotărâre pentru simplificarea procesului de decontare a serviciilor pentru recuperarea medicală a pacienților precum cei din categoria marilor arși.

Tratamentul unui pacient cu arsuri este foarte complex. (…) Hai să ne uităm către ceea ce se întâmplă în alte state europene, din perspectiva serviciilor, a calității, a cantității și toate aceste lucruri, inclusiv financiare, și să construim la ele. Faptul că cineva care trece printr-o astfel de traumă era până acum foarte dificil să aibă acces la servicii de psihoterapie sau de kinetoterapie.  Dacă putem face ceva anul acesta, pacienții vor putea, pe baza unei scrisori medicale de la chirurgul plastician, către un psiholog, să beneficieze de suportul de care au nevoie. (…) Haide să-i întrebăm pe oameni, pe pacienți, ce le lipsește când trec printr-o astfel de experiență. Spuneți-ne concret. Ăsta este lucrul pe care îl facem”, a spus șeful Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate. 

Acesta a mai adăugat că după cele 10 zile de consultări, proiectul de hotărâre de guvern pus în transparență vineri va trece printr-un circuit de avizare timp de maxim 45 de zile, urmând să fie adoptat de Executiv. 

Ce ne dorim să facem, și este un alt lucru prins în acest proiect de hotărâre de guvern, este posibilitatea ca medicul curant al pacientului cu arsuri, la externare, chirurgul plastician să-i facă o scrisoare medicală către recuperare medicală pentru aceste tipuri de servicii – kinetoterapie, recuperare medicală. (…) E propunerea mea să fac o consultare publică, pentru că vreau să existe o dezbatere reală, solidă, să nu mai reluăm chestia asta peste un an de zile. (…) Trebuie conectate toate cablurile interne ale sistemului, dar este un lucru care se întâmplă acum, a pornit și este în desfășurare.  Un pacient nu trebuie să se ocupe cu decontarea, de chestii birocratice, hârtii”, a precizat Andrei Baciu.