Se schimbă legislația în domeniul burselor de merit la elevi
Toți elevii de gimnaziu și liceu cu medii generale între 9,50 și 10 în anul școlar trecut vor primi burse de merit.
Acest lucru înseamnă că procentul de 30 prevăzut în prima variantă a ordinului, dezbătut public și contestat de diferite organizații din educație, se păstrează, iar acestuia se adaugă și ceilalți elevi, în funcție de situația din fiecare clasă, care au avut media generală anuală în anul școlar 2022-2023 peste 9,50. Pragul de 9,50 a fost criteriu de acordare a burselor anul trecut și practic a fost reluat în ordin ca soluție a Ministerului Educației la criticile din spațiul public care găseau înlocuirea lui cu pragul de 30% o măsură echitabilă sau mai puțin echitabilă.
Ordinul cu noile criterii de burse în anul școlar 2023-2024, care a fost în consultare publică din 25 august până luni, 4 septembrie, trebuie să fie adoptat până vineri, 8 septembrie. Cursurile anului școlar încep luni, 11 septembrie.
Iată ce prevede noul proiect de ordin
„(1) Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, inclusiv elevii din clasa a IX-a și mai puțin clasa a V-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situaţia în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinşi toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50 atunci lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde şi pe aceştia”.
Noul proiect mai prevede și ca elevii de clasa a V-a să primească bursă de merit, pe baza mediei aritmetice a notelor primite în primele două module. Modificarea vine după ce au existat critici din partea părinților și elevilor că, pentru al doilea an la rând, elevii de clasa a V-a ar fi privați de bursa de merit din simplul fapt că anul trecut, când erau în clasa a IV-a, au primit calificativele care se acordă în învățământul primar și care nu se pot converti în note.