Alte două județe îi obligă pe cetățeni să poarte mască în spațiile deschise aglomerate
Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din judeţul Vrancea și în județul Giurgiu. Primarii au termen până pe 3 august pentru a transmite lista spaţiilor în care purtarea măştilor în aer liber este obligatorie.
Conform hotărârii CJSU Vrancea, măştile vor fi purtate obligatoriu în pieţele agroalimentare, oboare, târguri, talciocuri, pieţe, piaţete, grădini publice, parcuri, zone de agrement, în staţiile de aşteptare pentru transportul în comun, staţiile CFR, pe peroane şi în autogări. De asemenea, măştile vor fi purtate obligatoriu şi în parcările magazinelor şi spaţiilor comerciale, supermarket-uri şi hipermarket-uri, precum şi în curţi ale lăcaşurilor de cult şi la procesiunile religioase, respectiv înmormântări sau pelerinaje.
În Vrancea, au fost raportate, vineri, 14 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total al cazurilor de COVID-19 din judeţ ajungând la 1.702. Numărul pacienţilor internaţi în spital este de 158, dintre care şapte la secţia ATI, patru la Focşani şi trei la Adjud.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu a adoptat, vineri, o hotărâre privind obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, decizia fiind valabilă începând cu data de 1 august.
„În urma şedinţei Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu din data de 31 iulie 2020 au fost adoptate următoarele măsuri: se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi faleze, pieţe deschise, târguri, oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectura Giurgiu.
Persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută, şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani fac excepţie de la aceste prevederi.
Totodată, prin decizia CJSU au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23,00 – 6,00.
În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul. De asemenea, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23,00 – 6,00 începând cu data de 1 august ora 0,00.
În judeţul Giurgiu sunt 404 cazuri confirmate pozitiv dintre care 295 sunt vindecate şi externate.