Meciul România – Kosovo a fost întrerupt 35 de minute din cauza suporterilor
Meciul de fotbal dintre România şi Kosovo a fost întrerupt de arbitru în min. 18, la scorul de 0-0, din cauza manifestărilor suporterilor români.
Meciul are loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Fanii au aruncat în min. 18 cu torţe în spatele porţii kosovarului Arijanet Muric, după care arbitrul francez Willy Delajod a decis să întrerupă jocul.
De asemenea, suporterii au aruncat cu petarde şi au desfăşurat un banner ”Basarabia e Romania, Kosovo e Serbia”, ceea ce a produs supărarea jucătorilor kosovari.
Arbitrul a trimis echipele la vestiare în min. 21.
După 35 de minute de negocieri, echipele au revenit pe teren.
Nicolae Stanciu ratează un penalty, dar în final România bate Kosovo cu 2-0 prin golurile marcate de Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă.