Sunteți amatori de drone? De la 1 ianuarie s-au impus noi reguli
Persoanele care dețin o dronă trebuie să știe că de la 1 ianuarie 2021 vor trebui să respecte noi reguli atunci utilizează acest dispozitiv.
Reglementările europene au intrat în vigoare în prima zi din noul an. Noile reguli se aplică în toate statele membre UE, dar și în Norvegia, Islanda și în Regatul Unit, conform BBC.
Noi reguli de la 1 ianuarie
De acum chiar și dronele de dimensiuni mici vor trebui înregistrate la autoritatea aviatică. Toate dronele care pot transfera o energie cinetică mai mare de 80 jouli la impactul cu o persoană trebuie înregistrate.
Dronele vor fi de acum împărțite în trei categorii, în funcție de riscul pe care îl reprezintă.
Dronele din categoria de risc scăzut nu au nevoie de autorizare pentru a fi folosite. Cu toate acestea există limitări. Acest tip de drone vor purta marca de comercializare a comunității europene, care garantează că produsele vândute în Europa întrunesc standardele de mediu, de siguranță și de sănătate.
Acest tip de drone pot zbura deasupra oamenilor dacă cântăresc sub 250 de grame.
Cele care cântăresc între 250 de grame și 2 kilograme trebuie să fie înălțate la cel puțin 50 de metri depărtare de oameni, iar dronele de peste 2 kg trebuie ridicate la o distanță considerabilă de grupurile de oameni.
În schimb, cele de risc mediu trebuie să fie înregistrate la autoritatea aviatică. Dronele care prezintă risc înalt pot fi utilizate doar în baza unei certificări. Acestea trebuie să se supună regulilor din aviație. În această categorie se pot încadra viitoarele drone cu pasageri.