Miruna Pascu – arest preventiv pentru 30 de zile. Acuzații grave

Publicat: 15 sept. 2023, 17:30, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Miruna Pascu - arest preventiv pentru 30 de zile. Acuzații grave

Miruna Pascu, mama șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai, într-un accident, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Principalul motiv de acuzare este faptul că ar fi încercat să manipuleze și să șantajeze omul-cheie din dosar.

Astfel, mama lui Vlad Pascu i-ar fi spus denunțătoarei ce ar trebui să declare în fața anchetatorilor cu privire la fiul ei. Mai mult de atât, i-ar fi cerut fetei să mintă referitor la postările cu droguri din mediul online. 

Tribunalul Municipiului București a admis propunerea de arestare pentru 30 de zile.

Procurorii spun că Miruna Pascu, în mod conştient şi deliberat a exercitat  presiuni de natură să constrângă moral  o persoană, astfel încât să o determine să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii  de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”.

STENOGRAME: Cum îi șantaja Miruna Pascu pe martorii cheie

MIRUNA PASCU: Spune că ai avut probleme de sănătate, că unele lucruri ţi le aminteşti, unele lucruri nu ţi le aminteşti şi dacă e vorba să fii chemată în dosar, o să ai şi tu nevoie de un avocat…şi cu asta basta, şi mai vorbim, şi mai vedem.

DENUNȚĂTOARE: Și ce să spun dacă mă întreabă?

MIRUNA PASCU: Îți repet! Orice declarați voi, ca și între ghilimele martori, nu sunteți martor…voi cumva trebuie să fiți agățați toți pentru acele clipuri, vă repet, că nu există nimic altceva decât mizeriile alea de pe net.

DENUNȚĂTOARE: Și, dar ce să…eu de asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră…ce să le zic…dacă mă întreabă, ce să le zic?

MIRUNA PASCU: Nu le zi nimic! Le zici că făceați și voi mișto de ceilalți cum face toată lumea pe net…nu asta făceați de fapt?

DENUNȚĂTOARE: Aa…adică să neg…filmulețele…

MIRUNA PASCU: Da…că poți să faci mișto, nu-i așa? Păi tu vrei să spui că luați, voi luați nu știu ce ….? Este foarte gravă situația pentru că sunteți foarte proști. (…) Voi ați fost niște teribiliști, niște oameni care au „neinteligibil” nişte lucruri care poate le fac și alții, poate nu le fac și alții, poate nu le-ați făcut voi de-a adevăratelea, poate doar v-ați prefăcut că faceți niște …