Prima reacţie a lui Ion Ţiriac după suspendarea primită de Simona Halep: „Bag mâna în foc”
Fostul tenismen Ion Ţiriac a avut o primă reacţie după ce Simona Halep a primit suspendarea de patru ani, ca urmare a testului pozitiv la Roxadustat de la US Open.
Ion Ţiriac a declarat că o susţine în continuare pe sportivă şi că este sigur că nu s-a dopat voluntar cu Roxadustat, substanţa la care a ieşit pozitivă la US Open: „Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.
Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut. Că Simona Halep nu a luat voluntar îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori.
I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că nu eu, ci toți suntem alături de ea, să aibă puțin curaj. Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu… Este un pic cu semne de întrebare. Numărul unu!
Dacă, într-adevăr, era vineri negativă iar luni pozitivă, s-a întâmplat acel lucru în acele trei zile, cu acel scor aproape de neconceput… Eu pot să stau aici aproape câteva ore și să încep de la 1998.
(…) Eu sunt unul din cei 5-6 care au fost delegați să facem WADA în anii 90. Și cred că e un organism bun dacă se ține de treaba bună, logică și normală. Eu am fost cel care a spus ‘chiar dacă un sportiv e ținut de trei cu gura deschisă și al patrulea îi bagă pe gât, e pozitiv!”.
„Însă, ce argumente sunt? Despre ce vorbim aici? Despre n zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an de zile? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect, ghici ciupercă ce-i!
Am mai găsit ceva, o altă invenție – pașaportul biologic. Ea, în avionul care o ducea de la Alba la Neagra, în closet și-a schimbat sângele, sau ce a făcut? Dar e în regulă și aia. Dar de ce, în ziua în care au descoperit, nu i-au spus ‘Stop! Ești suspect?’.
Și suspectul are voie să-și continue activitatea până când e declarat vinovat. Nu ești vinovat înainte să știi de ce. ‘Eu ce fac cu viața mea?’.
Aici nu e vorba de jucat tenis, ci de viața unui individ care, la 13 ani, a hotărât, probabil împreună cu familia, iar apoi singură la 15, să aibă grijă singură de corpul ei, ca să poată juca tenis, și a avut dreptate, bravo! I-am dat curaj întotdeauna. Acum a ajuns în situația de azi”, a spus Țiriac, potrivit digisport.ro.