Inundații în Libia: Campanie de vaccinare pentru prevenirea unei epidemii de holeră
Pentru a preveni o epidemie de holeră, în condițiile în care sub ruine încă sunt multe cadavare, autoritățile libiene au început vaccinarea locuitorilor.
Victimele provocate de inundațiile din Libia nu trebuie abandonate în apropierea surselor de apă potabilă pentru a evita un eventual risc de contaminare, avertizeză Crucea Roșie și Organizația Mondială a Sănătății.
La Derna, mii de cadavre sunt abandonate sau se descompun sub dărâmături. Derna este orașul-port cel mai afectat de inundațiile catastrofale din Libia după trecerea furtunii Daniel.
OMS și alte organizații umanitare au recomandat autorităților libiene să nu mai îngroape victimele inundațiilor în gropi comune, deoarece crește riscul de proliferare a unor boli transmise prin apă.
Într-un comunicat recent, OMS a afirmat că, la Derna, au fost găsite și identificate 3.958 de trupuri și peste 9.000 de persoane sunt în continuare date ca dispărute.
Bilanțul, publicat duminică, privitor la catastrofa din Libia este înfricoșător: 11.000 de victime, chiar dacă Crucea roșie dezminte estimarea dată de Națiunile Unite.
Un raport al ONU, citat de Reuters, indică faptul că, la Derna, peste 1.000 de trupuri au fost deja îngropate în gropi comune.
Specialiștii în intervenții de urgență subliniază că aceste cadavre nu trebuie abandonate în apropierea unor surse de apă potabilă pentru a evita o eventuală contaminare cu materii fecale.
În aceste condiții există risc de diaree sau de alte boli infecțioase în urma consumului apei contaminate.
Margaret Harris, purtător de cuvânt al OMS, spune că nu atât cadavrele reprezintă riscul cel mare, ci ceea ce se află acum în apa de băut: noroi, substanțe chimice …
OMS și Crucea Roșie recomandă identificarea decedaților și înhumarea lor în gropi individuale, bine delimitate.
Campanie de vaccinare
Ministrul Sănătății, Othman Abduljaleel, a anunțat demararea campaniei de vaccinare pentru prevenirea unor boli, cum este holera.
Primii vaccinați sunt angajații serviciilor speciale, care sunt în contact cu supraviețuitorii de sub ruine, în al doilea rând, cadrele medicale, extrem de expuse riscului de infecții, și, în al treilea rând, copii, în special cei din categoria de vârstă 1-15 ani.