Oamenii pleacă din România după sărbători: câte persoane au ieșit din țară sâmbătă
Un număr de 45.100 de persoane a trecut, sâmbătă, prin punctele de trecere a frontierei, majoritatea pe sensul de ieșire. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de 20.700 de persoane, 18.000 fiind pe sensul de ieşire.
”În data 02.01.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control peste 45.100 persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproximativ 15.000 mijloace de transport (dintre care 4.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 17.700 persoane cu 6.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 27.400 persoane cu 8.500 mijloace de transport”, a transmis, duminică, Poliţia de Frontieră.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 20.700 de persoane şi 8.000 de mijloace de transport (1.500 automarfare), din care pe sensul de ieşire în ţară au fost aproximativ 18.000 de persoane cu 6.600 mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Nădlac II, judeţul Arad (cu peste 5.900 de persoane care au trecut frontiera, din care 4.900 pe sensul de ieşire şi aproximativ 2.800 de mijloace de transport) şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 5.300 persoane, din care 4.800 pe sensul de ieşire şi aproximativ 1.700 de mijloace de transport).
”În acest timp, a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv a fost suplimentat numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc pentru controlul documentelor staţii mobile”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.
Instituţia recoamndă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
– pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
– pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
– pe raza jud. SatuMare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.
Poliţia de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.