Simona Halep știe de ce o urăște Serena Williams
Simona Halep reacționează după mesajul americancei Serena Wiliams, postat pe rețelele sociale imediat după suspendarea primită de româncă în cazul de dopaj.
„Jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a declarat Halep într-un interviu acordat Front Office Sports.
Simona Halep răspunde astfel jucătoarelor care au atacat-o în ultimele zile – Serena Williams, Nicole Gibbs, Eugenie Bouchard sau Danielle Collin.
„Cred că toată lumea are dreptul să mă judece, pentru că tribunalul a decis că este vina mea. Cineva mi-a spus azi că jucătoarele care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a spus Simona Halep.
Printre jucătoarele care au reacționat cel mai repede la anunțul suspendării de patru ani primită de Halep se află Serena Wiliams. Mesajul ei postat pe Facebook – „8 este un număr mai bun” a dat naștere la o grămadă de interpretări.
Cel mai probabil, Serena face aluzie la finala pierdută categoric la Wimbledon (în 2019, scor 2-6, 2-6) împotriva Simonei Halep. Românca i-a spulberat atunci visul americancei de a obține 8 titluri pe iarba londoneză și cel de-al 24-lea în total, ceea ce i-ar fi permis să o egaleze pe legendara Margaret Court.
De asemenea, nu este exclus ca Serena să fi vrut să sugereze faptul că o suspendare de 8 ani în loc de 4 ar fi fost mai potrivită în cazul de dopaj.