Ce probleme penale a mai avut în trecut Constantin Șonea, farmacistul traficant de droguri
Problemele penale ale lui Constantin Șonea, farmacistul arestat joi pentru trafic de droguri de mare risc, au început în urmă cu trei ani, atunci când acesta a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În decembrie 2020, Constantin Șonea a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.500 lei pentru o faptă săvârșită la sfârșitul anului 2019 pe data de 18.12.2019.
Pe 18.12.2019, ora 23.15, Șonea a fost implicat într-un accident rutier soldat numai cu daune materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l, fiind condus ulterior la INML Bucureşti.
La sediul INML Bucureşti, inculpatului i-au fost recoltate două probe de sânge, rezultând la ora 00:15 o alcoolemie de 1,23 gr.‰, iar la ora 01:15 o alcoolemie de 1,08 gr ‰.
Conform raportului de expertiză medico-legală, a reieșit că la ora 23:05, Șonea ar fi putut avea o alcoolemie de 1,40 gr.‰.
Instanța a fost blândă cu Șonea. Astfel, a apreciat că sancţiunea administrativă a anulării permisului de conducere şi posibilitatea obţinerii unui permis de conducere numai după 6 luni de la executarea amenzii penale, sunt sancţiuni care completează în mod deplin pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.500 de lei, nefiind necesară aplicarea suplimentară a unor pedepse complementare.
Constantin Șonea este asociat 50% la SC NATURAL VITA PLUS SRL din Pitești, o firmă ce are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate.
Cifra de afaceri din 2022 a firmei a fost de 12.272.576 lei, iar profitul net de doar 154.946 lei, ambele cifre fiind în creștere față de anul anterior.
Farmacistul-dealer, care vindea fără rețetă Fentanil și Oxicodonă, a fost reținut
Șonea, reținut joi de DIICOT în cadrul Operatiunii „Himera”, lucreaza la Catena, el ocupandu-se de „quality management”.
Acesta ar fi unul dintre cei mai mari dealeri de droguri din București. Considerat a fi traficant de droguri, acesta comercializa Fentanil și Oxicodonă. A fost prins în flagrant în timp ce vindea medicamentele unor agenți sub acoperire.
În cadrul acțiunii cu numele de cod ”Himera”, s-a reținut faptul că în perioada 2022 -2023 suspectul, angajat al unui operator economic de profil, a comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 comprimate Oxycodonă, 1200 de fiole de morfină, 380 plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină.