Harta camerelor pentru rovinietă, pe județe
Șoferii români care nu își plătesc rovinieta în 2023 riscă amenzi mari care variază în funcție de categoria mașinii. CNAIR este responsabilă de verificarea mașinilor și de sancționarea șoferilor care nu au rovinietă. Astfel, au fost instalate peste 100 de camere pentru control în întreaga țară.
O hartă a camerelor pentru rovinietă pe județe, a fost realeazită de către autovit.ro, astfel încât să nu te trezești cu amenzi surpriză în cutia poștală.
În cele ce urmează, vom prezenta lista camerelor pentru rovinietă și unde sunt poziționate în fiecare județ. Iată unde poți întâlni camere fixe rovinietă:
- Județul Arad: DN7 – Nădlac, DN79 – Arad;
- Județul Arad: Nădlac II (Autostrada A1);
- Județul Arad: Turnu;
- Județul Argeș: DN65 A – Buzoești;
- Județul Bacău: DN11 – Sănduleni, DN15 – Garleni, DN2 – Nicolae Bălcescu (cameră rovinietă dublă);
- Județul Bihor: DN1 – Oșorhei;
- Județul Bihor: Săcuieni;
- Județul Bistrița-Năsăud: DN17 – Tiha Bârgăului;
- Județul Botoșani: DN29 – Baisa;
- Județul Brașov: DN1 – Timișul de Sus, DN1 – Sercaia, DN11 – Lunca Calnicului, DN11– Harman (cameră rovinietă dublă), DN73 – Râșnov;
- Județul Brăila: DN21 – Bărăganul, DN22 – Movila Miresii, DN2B – Lacu Sărat;
- Județul Buzău: DN2 – Mărăcineni (cameră rovinietă dublă);
- Județul Caraș-Severin: DN6 – Mehadia, DN58 – Soceni;
- Județul Caraș-Severin: Naidăş;
- Județul Călărași: DN3 – Cuza Vodă;
- Județul Cluj: Autostrada A3 – Gilău (cameră rovinietă dublă), DN75 – Mihai Viteazu, DN1 – Vâlcele (cameră dublă), DN1C – Jucu;
- Județul Constanța: DN38 – Movilița;
- Județul Constanța: Negru Vodă;
- Județul Constanța: Ostrov;
- Județul Covasna: DN12 – Sfântu Gheorghe;
- Județul Dâmbovița: Autostrada A1 – Petrești (cameră dublă), DN71 – Ulmi;
- Județul Dolj: DN6 – Coșoveni, DN55 – Bratovoești, DN56 – Podari, DN65 – Pielești;
- Județul Dolj: frontieră Bechet, Calafat;
- Județul Galați: DN25 – Sendreni, DN26 – Vânători, DN24 – Cosmești;
- Județul Giurgiu: DN5 – Călugăreni (cameră dublă);
- Județul Giurgiu: frontieră Giurgiu;
- Județul Harghita: DN12 – Sandominic, DN13A – District Harghita;
- Județul Hunedoara: DN66 – Bacia, DN7 – Săcămaș;
- Județul Ialomița: Autostrada A2 – Fetești (cameră dublă), DN2A – Giurgeni;
- Județul Iași: DN2 – Moțca, DN28 – Lețcani (cameră dublă), DN24 – Popricani;
Camere din Ilfov până în Vrancea
- Camere rovinieta Ilfov: cameră rovinietă Glina A2 (dublă), Autostrada A3 – Snagov (cameră dublă);
- Județul Maramureș: DN18 – Moisei;
- Județul Mehedinți: Porțile de Fier I;
- Județul Mureș: DN15 – Sangeorgiu de Mureș, DN13 – Bălăușeri;
- Județul Neamț: DN15 – Vaduri, DN15 – Călugăreni;
- Județul Prahova: DN1 – Bărcănești/Românești (cameră dublă), DN72 – Bratasanca, DN1B – Albești (cameră dublă), DN1A – Măneciu;
- Județul Satu Mare: DN19 – Decebal;
- Județul Sălaj: DN 1F – Românași;
- Județul Suceava: DN2 – Iacobești, DN17 – Vamă;
- Județul Teleorman: DN6 – Drăgănești Vlașca;
- Județul Timiș: DN59 – Jebel, DN6 – Sânnicolau Mare, DN69 – Orțișoara;
- Județul Timiș: frontiera Cenad;
- Județul Timiș: frontiera Lungă;
- Județul Timiș: frontiera Vălcani;
- Județul Tulcea: DN22A – Cataloi;
- Județul Vaslui: DN24 – Crasna, DN24B – Râșești;
- Județul Vâlcea: DN64 – Ionești, DN67 – Budești, DN7 – Călimănești/Seaca;
- Județul Vrancea: DN23 – Vulturu.
Valabilitatea rovinietei
Ca să verifici online valabilitatea rovinietei, poți accesa serviciul pus la dispoziție de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale sau platforma erovinieta.ro.
Va fi nevoie să introduci următoarele informații:
- numărul autoturismului;
- seria șasiului (înscrisă pe talonul mașinii);
- un cod de verificare generat automat de platformă.
De câte ori poți fi amendat pentru rovinietă?
După ce un şofer a fost sancţionat, inspectorii CNAIR au la dispoziţie două luni pentru a-l informa despre rovinieta amendă. În tot acest timp, şoferul nu mai poate fi sancţionat pentru rovinietă.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, este precizat în OG 15/2002. Cu toate că știi pozițiile camerelor de control rovinietă, cea mai simplă metodă de scăpa de Big Brother de pe șosele este să achiziționezi rovinieta și, mai important, să fii atent la data de expirare.
Citește și: România va recunoaște certificatele de căsătorie între persoanele de același sex