„Farmazon”, primele declarații. Spune că nu el l-a turnat la DIICOT pe Dumitru Buzatu
Afaceristul despre care toată lumea consideră că este cel care l-a trimis pe Dumitru Buzatu în „ghearele” DIICOT, susține că nu el este cel care l-a turnat pe șeful CJ Vaslui.
Afaceristul care i-ar fi dat geanta cu bani lui Dumitru Buzatu spune că el nu l-a denunțat pe șeful CJ Vaslui și că acesta ar fi picat accidental pe interceptările DNA.
„Toată povestea asta a plecat din anul 2021 când se făcuseră niște lucrări spun ei neconforme pe loturile 1 și 2. În momentul respectiv s-a cerut o expertiză. Eu am cerut să facă o contraexpertiză, ei nu au vrut, au spus că să o facă tot expertul care a realizat expertiza. Dar eu am văzut-o că este cam dubioasă și am spus ‘Măi, omule, nu cred că e corect, dacă el a făcut o expertiză și eu fac o contraexpertiză, tot cu expertul ăsta?’ (…) ‘Tot tu ai dat cu capul, tot tu centrezi? Nu e corect’. Specialiștii de la Consiliu, dl director Toma și alții de acolo au spus că este normal să fac tot așa”, a afirmat Emil Savin, afaceristul poreclit „Farmazon”.
„Eu am contactat avocații mei și mi-au spus că e ceva cusut cu ață albă, dacă faci chestia asta este o mită ascunsă și te duci la bulău. Atunci a fost denunțul pe care l-am făcut eu, nu l-am denunțat pe Buzatu, am denunțat expertiza respectivă. M-am dus cu acea expertiză la domnii de la DNA și le-am spus speța respectivă. De atunci a intrat în ascultare și prin ascultare a ieșit toată panarama asta de aici. Eu nu l-am denunțat pe Buzatu, am denunțat pe dl expert”, a adăugat omul de afaceri.
Emil Savin și Dumitru Buzatu erau prieteni apropiați, conform unui alt afacerist vasluian.