Părinții se plâng pe rețelele de socializare de valul de infecții din școli
Din ce în ce mai mulți elevi absentează de la ore din motive de sănătate. Viroze, gripe, enterocolite, Covid, toate aceste afecțiuni au dat atacul în școli scoțând de la cursuri mai ales elevii din clasele mici și punând pe jar părinții.
Pe o pagină de Facebook intitulată Părinții elevilor din România, părinții dezbat problemele legate de valul de afecțiuni ce le lovesc copii de când a început iar școala. Administratorul grupului a postat întrebarea „Dragi părinți, ce boli infecțioase mai circulă prin școlile copiilor dumneavoastră? La noi am înțeles că circulă Covidul, gripa și enterocolita de o zi,” și imediat 78 de persoane au început să scrie despre bolile cu care se confruntă copiii lor de când a reînceput școala.
Un părinte a scris: „Din zece oameni cu care vorbesc, cinci au Covid. Am trecut și noi peste o nouă infectare, acum două săptămâni. Decentă ca manifestare inclusiv la fetițele cele mici. În rest, de la pediculoza la «e doar înfundat», avem de toate.”
O mămică a scris: „Covid am eu și fetele acum, dacă nu mă testam ziceam ca e o viroză normală.”, în timp ce o alta a scris că „Al meu e acasă. O zi la școală și este cu roșu în gât, pe antibiotic”. Ei i s-a alăturat alt părinte care a scris că „Și la noi la pregătitoare a fost enterocolita de o zi. A vărsat copilul de trei ori noaptea, ziua a avut febră, apoi a doua zi și-a revenit. Au fost afectați cam 10 copii din 22 din clasă în interval de două zile”. Alți părinți au fost mai critici la adresa părinților care își duc micuții bolnavi la școală și îi infectează și pe ceialți colegi. „Ooo ce îmi place subiectul (ce boli infecțioase mai circulă prin școli – n.r.)! De toate se găsește în școală! Fetița mea de miercuri e acasă și nu e bine nici acum! Când vom înțelege că școala nu e spital și ar trebui triați elevii care prezintă semne de viroză, am face primul pas spre Educație!”
Așadar, de la simple răceli, la viroze rebele, Covid, eneterocolite și enterocolite de o zi și până la pediculoză, elevul român aflat la școală ia contact cu cele mai diverse virusuri și bacterii. Veți spune, probabil, lasă că se imunizează! Poate că da, însă bolile acestea scot elevul de la cursuri, copilul rămâne în urmă cu materia, iar cei mai sensibili pot face forme grave de boală necesitând internarea. Dacă totuși medicii nu sunt alarmați de valul de infecții care lovesc elevii, asta se întâmplă deoarece, în mare parte, părinții își tratează cum pot copiii pe acasă și nu mai ajung să-i vadă un cadru medical.