Rușii s-au „ascuns” în spațiul aerian al României și Moldovei ca să scape de apărarea antiaeriană a Ucrainei
Oleksandr Kovalenko, comentator militar și politic ucrainean, susține că rușii s-au folosit de spațiul aerian al României și Moldovei ca să scape de contraatacul apărării antiaeriene a Ucrainei.
„Nu aveam dreptul să tragem în obiecte situate în spațiul aerian al altei țări. Au folosit acest lucru pentru a trece mai în siguranță pentru a distruge obiective din Izmail și Reni“.
De partea cealaltă, rușii au folosit spațiul aerian al Moldovei atunci când au atacat Ucraina cu rachetă de croazieră Kalibr, mai susține Kovalenko. Rusia a încercat în acest fel să își sporească eficiența atacurilor sale și să își atingă obiectivele în regiunile centrale sau vestice ale Ucrainei. La acea vreme, Chișinăul a condamnat ferm astfel de acțiuni ale Federației Ruse.
Kovalenko a remarcat că sudul regiunii Odesa este în prezent mai puțin protejat decât orașul Odesa și zonele înconjurătoare. Cu toate acestea, acum, potrivit lui, România trimite mai multe trupe la granițele ucrainene, poate tocmai pentru a distruge dronele rusești, care vor putea reprezenta un pericol pentru ea.
Fragmente de rachete S-300 au căzut pe teritoriul Transnistriei, marți, în timpul atacului rusesc asupra regiunii Odesa.