Prima implantare a unei inimi artificiale la un copil din România
Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș (IUBCvT), dr. Horațiu Suciu, a anunțat miercuri prima implantare a unei inimi artificiale le un copil din România.
Intervenția a fost realizată cu succes pe o pacientă de 17 ani. Pentru aceasta, spcialistul român a fost asistat de o echipă a IUBCvT și de doctorul Svetorzar Putnik, din Belgrad.
„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Și așa este. Am mers azi dimineață la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care așteaptă un transplant, știind cât de puțini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă. Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reușim în acest an și prima din România la un copil. Le mulțumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureș și profesorului Putnik din Belgrad, care a asistat la intervenție. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european în domeniul transplantării cardiace a fost alături de noi și a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureșeană”, a susținut dr. Horațiu Suciu într-o postare pe Facebook.
Doctorul a subliniat că, după reușita sa, când era în drum spre casă, a admirat locul în care va fi construit noul Institut al Inimii din Târgu Mureș.
„Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi in viitorul nostru spital, dar felul in care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină. Într-adevăr, inima are tainele ei”, a precizat dr. Horațiu Suciu.