Scriitorul Ion Druță, condus pe ultimul drum
Sicriul lui Ion Druță a fost depus, în această dimineață, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Politicieni, oameni de artă, dar și cetățeni de rând au venit să-și ia rămas bun de la scriitor.
Către orele 11, sicriul lui Ion Druță a fost scos din incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Cortegiul funerar s-a îndreptat spre Soroca, unde scriitorul urmează să fie înmormântat,
(Update) Un ultim omagiu pentru Ion Druță a venit să-l aducă președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu. La funerarii au sosit și foștii președinți ai țării, Vladimir Voronin și Igor Dodon.
„Îndoliate rude și prieteni, colegi, iată că țărâna se întoarce în pământ, acesta este destinul nostru și nimeni nu-l poate schimba. Rămâne opera, acesta este gândul care acum ne consolează. Un scriitor de mare anvergură, care și-a asumat destinul Basarabiei, a unei Basarabii care în scrisul său contestatar este văzută ca o fiică vitregă, care rătăceste mereu prin istorie. Ion Druță a știut să creeze un univers, o lume care seamănă cu noi, personaje memorabile, care exprimă felul nostru de a fi, caracterul acestui grai. Ion Druță se întoarce astăzi de unde a plecat, acasă. Umbra cetății lui Ștefan cel Mare îi va legăna eternitatea, curgerea Nistrului îi va reda liniștea și împăcarea”, a notat Suceveanu.
„Au înmărmurit frunzele de dor, nici șoaptele de nuc nu mai șoptesc. De aici înainte, putem vorbi despre un exemplu de luare aminte. Este cazul rar și edificator al cumpenei dintre om și operă. Mai întâi omul, cu dăruire și iubire de glie natală, și-a zidit opera, apoi opera, cu aceeași perseverență, luptă cu cenzura, și-a înălțat omul. Până la acest prag, omul și opera au creat mitul personal, mitul Ion Druță, care ar fi dorit să devină mit național. Astăzi, creatorul trece în umbra monumentului său. Rămâne opera. Ion Druță va rămâne în vecii vecilor al nostru”, a spus Hadârcă.