ALERTĂ! CCR permite cumulul pensie-salariu
Legea care interzice cumulul pensie-salariu e neconstituțională.
Este vorba despre dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut de Parlament, pe 28 iunie
Un al motiv de constituţionalitate extrinsecă care a fost invocat se referă la încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) şi n) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.
Potrivit Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept.