Cum poate fi stopat fenomenul „bullying-ului” în școli?

O anchetă a organizației „Salvați Copiii” arăta că 50% dintre copiii români au fost victime ale hărțuirii fizice și verbale, adică a ceea ce mai nou numim „bullying”.Ce-i de făcut? Psihologul Mirela Horumbă are câteva soluții.

„Băiatul meu de 6 ani a venit de la grădiniță acasă agresat de doi copii, în repetate rânduri ultima dată, a venit cu fața vânătă, iar educatoare a zis că așa l-am dus eu de acasă”, povestește o mămică într-un grup online de părinți. O alta povestește că „fetița mea este agresată verbal în clasă de alți doi băieței, am chemat și părinții băiețeilor la școală, nu s-a întâmplat nimic, am apelat la psihologul școlii și tot nimic”. Sunt doar două exemple din miile, dacă nu zecile de mii de asemenea povești. Ele dovedesc că hărțuirea fizică și verbală, pe scurt fenomenul de „bullying” este la ordinea zilei în grădinițele și școlile din România. O anchetă realizată de „Salvați Copiii” arată că 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situații de bullying în școala în care învață, 73% în clasa în care învață, iar în grupul de prieteni 45%. 49% dintre respondenți au afirmat că au fost victime ale bullying-lui, în timp ce 27% dintre elevi admit că s-au aflat în poziția de autor al actelor de bullying.

Școlile au tendința să minimalizeze fenomenul Bullyingului

Pe de altă parte școlilor nu le place să recunoască fenomenul fiindcă „bullying” e ca o pată neagră pe imaginea lor de școală imaculată și tot ceea ce e rău trebuie trecut sub preș. Liliana este membru în grupul Părinții elevilor din România și face o constatare amară: „Am observat că școlile au tendința de multe ori să acționeaze (prin intermediul consilierului școlar sau a altor angajați ai școlii precum învățătoare, dirigintă) mai degrabă în a convinge victima/părinții că nu este un caz de bullying «așa-s copiii, se mai hârjonesc, copilul e prea sensibil, sau chiar să recomande dacă copilul nu se integrează, mai bine mutați-l» decât să se ocupe în mod real cu rezolvarea cazurilor, combaterea ori prevenirea acestui fenomen. Cu o asemenea atitudine, mă îndoiesc că problema bullyingului din școlile românești se va rezolva curând”.

Există însă și profesori și învățători cu atitudine. Anita este învățătoare și spune că: „Am avut un caz la o clasă a III-a. De abia luasem clasa și la prima ședință cu părinții o mămică a rămas să îmi spună despre cum îi chinuie băiatul colegii de clasă și îi zic girafă. După câteva zile i-am auzit și eu cum îl necăjeau. Colectivul era dezbinat, se certau, se băteau în fiecare pauză. A fost foarte greu să îi fac să se accepte și să se înțeleagă. În cazul lor a funcționat ideea de familie, o zonă în care exteriorul nu pătrunde, un loc unde suntem deoarece Dumnezeu așa a dat. Din fericire eu am avut un caz ușor”.

Prevenția este mai utilă decât intervenția

Psihologul Mirela Horumbă ne-a oferit câteva informații vizavi de fenomenul bullyingului care ar putea fi de ajutor atât victimelor cât și agresorilor. „Înainte de a combate fenomenul acesta ar trebui să vorbim despre prevenție. Bullyingul este o formă de hărțuire repetată, consecventă prin care o persoană chinuie o alta care din varii motive nu se poate apăra. Printr-o serie de tehnici de conștientizare și de joculețe cu schimbare de rol, noi psihologii putem ajuta la scăderea acestui fenomen. Cu puțină psiho educație lucrurile se pot rezolva”, spune Horumbă.

Psihologul atrage atenția că în rezolvarea problemelor apărute la școală trebuie să intervină nu numai psihologul școlii ci toți adulții din jurul copiilor implicați. Este vorba despre părinții agresorilor, părinții victimelor, cadrele didactice și colegii de clasă. Adesea cei care sunt la catedră nu știu cum să procedeze, punând accentul fie pe agresor, fie pe victimă, fie ignoră problema în ideea că totul va trece de la sine, varianta de atitudine cea mai nesănătoasă.

Părinții confundă agresivitatea copilului cu o modalitatea de exprimare a personalității

„Dacă nu îi învățăm pe acești copii abilitățile psiho emoționale, psihologul singur nu are cum să rezolve situația. El poate să conștientizeze familia, dar până la urmă, familia gestionează în ce le din urmă problema. Din nefericire, de cele mai multe ori se întâmplă ca familia copilului agresor să nu aibă abilitățile emoționale necesare și nu este receptivă la consultațiile oferite la școală de psihologi. Soluția este să se analizeze la școală unde este vina și care sunt consecințele implicării sau neimplicării celorlalți adulți și copiii. Familia este însă cea mai responsabilă de educația copilului. De obicei, copii agresori sunt la rândul lor agresați în familie. Și mai e ceva! Mulți părinți confundă agresivitatea copilului lor cu personalitatea. Găsesc în agresivitatea copilului o formă de manifestare a personalității și totodată o scuză pentru comportamentele sale. Dragi părinți, rețineți! Copilul are personalitate când nu e agresiv și argumentează corect, în clipa în care agresează un alt copil nu vorbim despre personalitate, ci despre un deficit de abilități psiho-emoționale pozitive. Loviturile, înjurăturile, umilirile nu înseamnă personalitate. Exclus!”

Copiii au nevoie de un adult care să îi înțeleagă și să le valideze comportamentele

„Pe de altă parte trebuie să ne gândim și la cei agresați, căror a li se cerea adesea să îi înțeleagă pe agresori, deși ei nu se simt înțeleși de nimeni. Recomandarea mea este să fie introduși acești copii într-un program de dezvoltare personală, să învețe cum să gestioneze situațiile. Am lucrat cu foarte mulți copii pe zona de bullying. Am avut o fată din clasa a VI-a, foarte inteligentă, dar victimă a agresivității colegilor și după două ședințe, în clipa în care a înțeles ce are de făcut și-a rezolvat toată schema de acțiune. Problema este că trebuie întotdeauna să existe și un adult care să susțină și să valideze ceea ce face copilul, să-i dea încredere în sine”, explică Mirela Horumbă.

Într-o societate în care valorile morale sunt ca și inexistente, rezultatul e acesta – agresivitatea.

Psihologul Horumbă crede că modelele pe care mass-media, social-media și societatea le promovează alimentează agresivitatea elevilor. La asta contribuie, de asemenea, mediul familial, dar uneori și curicula prea încărcată a școlarilor care îți pot manifesta oboseala prin agresiune. Oboseala scade toleranța la frustrare. „În momentul în care viața a devenit o marfă fără valoare și trăim într-o societate în care valorile morale sunt aproape inexistente, iar copiilor li se spune că asta e normalul, când totul s-a desacralizat, rezultatul e acesta: agresivitatea. De aceea, trebuie să existe o mediere agresor-victimă, pentru că și unul și altul nu știu cum să se comporte și trebuie să găsească alternative pozitive de comportament. În plus, copiii agresori sunt la rândul lor răniți. Un copil care se simte iubit și înțeles nu devine agresiv”, conchide psihologul.