Peste 13 milioane de copii s-au născut prematur, majoritatea cu mame adolescente
Un studiu, publicat recent în revista The Lancet, arată că, în anul 2020, la nivel global, unul din zece copii s-a născut prematur, în majoritatea lor având mame adolescente.
Concret, studiul, realizat de experți ai Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF și London School of Hygiene and Tropical Medicine, precizează că, în 2020, 13,4 milioane de bebeluși au venit pe lume înainte de 37 de luni de gestație.
Studiul subliniază că bebelușii născuți înainte de termen au un risc mai mare de întârziere a procesului de dezvoltare, de dizabilități și boli cronice, cum sunt diabetul și afecțiunile inimii, chiar de deces prematur.
Incidența nașterilor premature este mai mare printre mamele adolescente care nu au o alimentație corespunzătoare, suferă de infecții sau prezintă complicații ale sarcinii.
Studiul evidențiază că rate ridicate de copii născuți prematur sunt înregistrate nu numai în țări sărace (Bangladesh, Malawi, Pakistan), dar și în țări cu un PIB ridicat ca SUA și Grecia.
Autorii studiului subliniază că sunt necesare măsuri concrete pentru a reduce numărul bebelușilor prematuri și a ratei decesului acestora.