Marcel Boloș dezvăluie o amplă restructurare la ANAF
Marcel Boloş a declarat că Ministerul Finanţelor va elabora, în 30 de zile, un set de măsuri destinate întăririi capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Eu sper ca în următoarea perioadă, înseamnă în maximum 30 de zile, să aveţi pachetul de măsuri pe care îl avem în vedere pentru ceea ce înseamnă consolidarea capacităţii instituţionale ANAF„, a menţionat ministrul.
Ministerul Finanţelor are în vedere, printre alte iniţiative, decentralizarea funcţiilor desfăşurate de către Direcţia Generală Mari Contribuabili şi o reconfigurare a operaţiunilor desfăşurate de Direcţia de Management al Riscurilor.
„În legătură cu capacitatea noastră de colectare, numai dacă ne uităm la indicatorii lunari pe care îi analizăm: venituri planificate şi venituri realizate, se observă că avem o oarecare întrerupere. Sigur, motivele sunt numeroase, de ce avem acestă întrerupere, dar în acelaşi timp avem şi o anumită ritmicitate la încasarea acestor venituri. Aproximativ 30 de miliarde lei este suma pe care o încasăm lunar prin intermediul ANAF. Este principala noastră sursă de venituri şi, de aceea, ne aplecăm asupra modului în care se face această colectare şi desigur, asupra măsurilor pe care le vom lua în legătură cu ANAF. Mă refer aici la cel puţin două componente: Direcţia de mari contribuabili, care aduce aproape jumătate din veniturile lunare pe care le încasăm prin intermediul ANAF şi, mai concret, aici vizăm o descentralizare a activităţii. Sunt 3.373 de mari contribuabili care aduc la bugetul de stat 15 miliarde de lei lunar şi vrem ca aici activitatea să fie mult mai eficientă din perspectiva colectării resurselor bugetului de stat. De asemenea, avem în vedere, tot pe zona aceasta a restructurării activităţii ANAF, activitatea Direcţiei de Management al Riscurilor, astfel încât inspecţiile noastre fiscale să nu fie făcute de multe ori fără rezultate, ci să ne concentrăm mai bine asupra corelării între inspecţia fiscală şi indicatorii de risc, mai ales a celor care privesc evaziunea fiscală„, a adăugat ministrul.
Marcel Boloş a menționat că planifică o reorganizare și îmbunătățire a activității privind gestionarea marilor averi. În același timp, a menționat că se va implementa factura electronică și sigiliul electronic pentru bunuri, în cadrul eforturilor de digitalizare.
„Introducerea facturii electronice este obiectivul pe care l-am declarat şi îl avem cuprins şi în legea privind deficitul bugetar sau legea privind sustenabilitatea financiară a României. Şi aici, alături de e-factură, introducerea sigilului electronic al mărfurilor şi utilizarea informaţiilor din casele de marcat fiscale. Toate acestea nu fac altceva decât să consolideze capacitatea instituţională a ANAF-ului şi să mai trecem de la teorie, când spuneam că noi combatem evaziunea fiscală, la rezultate practice şi pragmatice, care ţin cu adevărat de combaterea evaziunii fiscale„, a subliniat ministrul.
Totodată, Ministerul Finanțelor ia în considerare elaborarea unui proiect de lege care să completeze măsurile de combatere a evaziunii fiscale. Scopul este de a asigura că investigarea cazurilor majore de evaziune fiscală să fie realizată de către instituțiile abilitate ale statului și, în același timp, să se impună pedepse mai dure pentru cei care comit astfel de infracțiuni.