Consumul de droguri, în fruntea listei de discuții, la ședința CSAT
Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) care are loc joi, de la ora 12.00. Consumul de droguri se află în fruntea listei de discuții.
Printre subiectele înscrise pe ordinea de zi se numără consumul de droguri în rândul tinerilor şi elevilor, cât şi evoluţiile privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la:
„- Consumul de droguri/alte substanţe stupefiante de către tineri/elevi – risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale;
– Evoluţiile privind situaţia de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicaţii pentru România;
– Planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, la şedinţa CSAT vor mai fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
Pe 11 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la deschiderea noului an şcolar, că a decis să includă subiectul consumului de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră şi mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluţii pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede şi în şcoli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranţei individuale şi naţionale. În acelaşi timp, vreau să subliniez importanţa comportamentelor preventive şi responsabile. Este crucial ca tinerele generaţii să înţeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele şi consecinţele dramatice ale consumului de droguri, alcool şi tutun”, a afirmat atunci şeful statului.
Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 6 iulie.