Austria a recunoscut că Bulgaria îndeplinește criteriile pentru Schengen
Deși Austria a lăudat eforturile Bulgariei de a păzi frontiera externă europeană, Viena nu dă semne că-și schimbă decizia.
Președintele Consiliului Național al Austriei, Wolfgang Sobotka, a vizitat marți granița cu Turcia și a recunoscut public că „Bulgaria își îndeplinește obligațiile privind criteriile de acceptare în spațiul Schengen”, iar vetoul țării sale este legat de nevoia de a reforma libera circulație.
„Din acest motiv am impus dreptul de veto asupra intrării Bulgariei în spațiul Schengen, despre care vreau să subliniez în mod explicit că nu are legătură cu Bulgaria.
Bulgaria își îndeplinește obligațiile privind criteriile de acceptare în spațiul Schengen. Eu personal am avut ocazia să mă conving azi de asta la graniţa bulgaro-turcă”, a declarat preşedintele Consiliului Național al Austriei, Wolfgang Sobotka, citat de BTA.
Marți, el a vizitat granița bulgaro-turcă, la invitația președintelui Parlamentului de la Sofia, Rosen Jeliazkov. În același timp, ministrul olandez al migrației, Eric van der Burgh, a declarat pentru BNR, postul public de radio de la Sofia, că țara sa va insista pentru o misiune, pentru a vedea cum este implementat statul de drept în Bulgaria, înainte de a decide dacă își ridică vetoul asupra aderării Bulgariei la Schengen.
„Trebuie să așteptăm încă informații de la Comisie. Comisia este cea care trebuie să ne dea informațiile corecte. Este vorba despre statul de drept, mai precis despre implementarea și monitorizarea acestuia. De asemenea, insistăm asupra unei misiuni de constatare a faptelor. Atunci putem lua o decizie”, a spus Eric van der Burgh.
„Vetoul nu are legătură cu Bulgaria”
Wolfgang Sobotka a comentat că din 2015 spațiul Schengen nu a funcționat așa cum ar trebui să funcționeze, iar același lucru este valabil și pentru Acordul de la Dublin. „Din acest motiv, noi am impus dreptul de veto asupra intrării Bulgariei în spațiul Schengen, despre care vreau să subliniez în mod explicit că nu are legătură cu Bulgaria”, a spus Wolfgang Sobotka.
El și-a exprimat speranța că discuțiile dintre miniștrii de interne vor duce la o soluție satisfăcătoare pentru toate statele, astfel încât spațiul Schengen să reînceapă, în sfârșit, să funcționeze așa cum trebuie. Cancelarul austriac Karl Nehammer confirmă însă periodic că Austria ține la dreptul său de veto.
„Bulgaria se descurcă excelent”
„Statul bulgar se descurcă excelent în ceea ce privește combaterea migrației ilegale”, a declarat, la rândul său, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne de la Sofia, Jivko Koțev, care a participat la vizita de la frontieră. El a vorbit de o creștere semnificativă, de peste 75%, a proceselor penale legate de trafic de persoane, precum și o creștere cu 30% a condamnărilor.
De la începutul anului, 158.000 de persoane au încercat să treacă ilegal granița dintre Bulgaria și Turcia, a declarat directorul adjunct al Poliției de Frontieră, Radoslav Kulekov, în fața invitatului austriac.
Cu toate acestea, a devenit din nou clar că 110 de kilometri de graniță sunt fără supraveghere video și urmează să fie montate camere. Kulekov a explicat că de anul viitor paza frontierei se va realiza și cu drone. Se pregătește și un proiect care să acopere 110 de kilometri de graniță cu camere video.
Austria și Olanda, rezervate în continuare
Austria se concentrează pe problemele migranților, în timp ce Olanda se ocupă de probleme de justiție în Bulgaria. Situația s-a complicat și mai mult, deoarece Olanda este guvernată de un guvern interimar până la sfârșitul anului. România și Bulgaria speră să intre în Schengen până la sfârșitul anului, dar Austria confirmă periodic că nu își va schimba poziția.