Deputații hotărăsc azi soarta pensiilor speciale
Ultima dezbatere în Parlament, în Camera Decizională, pe legea pensiilor de serviciu, modificată conform cerințelor CCR, are loc azi.
Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la pensiile de serviciu (PL-x 244/2023), care cuprinde și modificările la Legea pensiilor militare de stat, se va dezbate și vota în ședința de azi, 16 octombrie, la Camera Deputaților, Camera fiind decizională.
Senatul a adoptat săptămâna trecută modificările legii pensiilor speciale, cu 89 voturi pentru, 16 împotrivă și o abținere.
Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.467 din 2 august 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.727 din 7 august se află pe primul punct al ordinii de zi a ședinței Camerei.
Cum se calculează pensiile de serviciu?
Un amendament adoptat în Senat stabilește că judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională și personalul juridic cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcție se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani cu o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 luni de activitate. Baza de calcul viza ultimele trei luni de activitate, în varianta adoptată de Parlament.
Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Care este condiția de vechime?
Senatul a mai decis ca începând cu 1 ianuarie 2024 magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu, dacă îndeplinesc condiția de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcții, precum și condiția de vârstă de minimum 47 de ani și 4 luni. Această vârstă de pensionare crește cu câte 4 luni în fiecare an calendaristic, până la atingerea vârstei de pensionare de 60 de ani prevăzută în art. 211 alin. (1) din Legea 303/2004.
De asemenea, în noua formă a textului de lege, pensiile de serviciu se impozitează astfel: pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivității, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%.
Atât președintele Senatului, cât și premierul Marcel Ciolacu au declarat pe 9 octombrie că, în două săptămâni, legea referitoare la pensiile de serviciu va trece de Parlament. Conform premierului, prin amendamentele depuse la proiect „s-a terminat cu excepțiile”.
„S-a încheiat acea anomalie în care câștigai mai mult la pensie decât în activitate. Mai era o anomalie, calculul pensiei pe ultima lună de salariu. Căutați-l pe fostul procuror general să vedeți cum și-a înghesuit toate veniturile pe ultima lună ca să iasă cu o pensie peste 100.000 lei. Lucrurile acestea trebuie să se încheie. Au fost niște excepții, niște crăpături ale legii, să le zicem așa, și importantă este totuși perspectiva”.
Citește și: Pensiile speciale au aterizat în comisii, la Senat!