Niculae Bădălău avea insigna de polițist internațional când a fost săltat de DNA
IPA Secția Română, sub conducerea președintelui Tărtăreanu și a secretarului general Bălteanu, a fost lovită de un alt scandal care ridică semne de întrebare cu privire la integritatea organizației. Membrii ei au fost recent acuzați de dezinformare și utilizarea incorectă a resurselor organizației, după ce au eliberat cardurile de membru în perioada 2018 – 2022 pentru Niculae Bădălău, deși anterior declaraseră că au efectuat o curățenie în organizație.
Într-un drept la replică emis de IPA România și semnat de președintele Tărtăreanu, acesta a respins acuzațiile, afirmând că nu mai sunt membri în organizație cu probleme. Șpăgarul Niculae Bădălău a fost acceptat în organizație de fosta conducere.
Mulțumim domnișoarei Zota Alexandra pentru vigilență!
I-au eliberat legitimații până i s-au pus cătușele
Coincidență sau nu, din fosta conducere făcea parte tot colegul său – Bălteanu Ștefan, care a acceptat intrarea lui Bădălău în organizația polițiștilor internaționali, dar care avea obligația, conform statutului, să verifice an de an toți membrii organizației. Ei ce au făcut? I-au eliberat în continuare legitimație baronului PSD – Niculae Bădălău, până în anul 2022, atunci când Niculae Bădălău a fost ridicat de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant cu șpagă. Ne întrebăm oare dacă dl. Bădălău avea insigna de polițist internațional IPA și legitimația în portofel atunci când a fost săltat de procurorii DNA.
Totuși, chiar și în prezent fostul senator Niculae Bădălău figurează în organizația polițiștilor internaționali IPA Secția Română ca membru activ. Vezi mai jos datele din evidențele IPA Secția Română:
Bădălău Niculae
Serie legitimație RO 98279
Card emis – 2022
Membru simpatizant/Membru activ
Data înscrierii: 20.03.2018
Data ieșire: –-
Regiunea 3 Constanța
Reamintim faptul că pe lângă cererea de întâmpinare pentru a deveni membru IPA, Niculae Bădălău a depus și o declarație pe proprie răspundere precum că nu este membru de partid, chiar dacă pe declarația inițială a scris că locul de muncă este Senatul României.
Ne întrebăm cum aceste documente au trecut prin mâna secretarului general Bălteanu Ștefan și cum o organizație de polițiști internaționali a putut să-i elibereze legitimații și insigne până i s-au pus cătușele baronului local.
Este încă o dovadă în plus că această organizație non-profit a recurs la salvarea penalilor. Întrebarea este câți penali sau alte categorii în afara statutului mai sunt în IPA Secția Română?
Bădălău de la Giurgiu, polițist internațional de la Constanța
Foarte mulți cititori s-au întrebat cum baronul de Giurgiu – Niculae Bădălău a putut să ajungă polițist internațional de la Cosntanța, și nu de la Giurgiu.
Această solicitare a fost înregistrată în anul 2018, în acel moment Bădălău a primit o legitimație și insigna de polițist internațional. Informații din surse sugerează că Bădălău ar fi fost recomandat să devină membru IPA de către comandantul unităţii IJJ Constanța, colonel Daniel Ioan Ianţuc, care ar fi avut interese personale în a obține poziția de șef al unei unități de jandarmi responsabile cu securitatea Centralei Nucleare de la Cernavodă, dat fiind faptul că acolo erau sporuri foarte mari.
După ce Bădălău s-a alăturat IPA, a fost numit șef al unității de jandarmi specializată în protejarea Centralei Nucleare Cernavodă. Ulterior, el a ieșit la pensie în condiții extrem de favorabile, beneficiind de o pensie de aproxiamtiv 16.000 de lei lunar, susțin membrii IPA. Această coincidență atrage atenția și ridică întrebări privind posibila protecție reciprocă dintre membrii Jandarmeriei, cei doi șefi ai IPA fiind jandarmi. Știți vorba aia: „jandarm la jandarm nu-și scoate ochii.”
Tărtăreanu s-a plâns la bordul internațional IPA înaintea alegerilor
Conform informațiilor noastre, Tărtăreanu Mihai a înaintat o solicitare bordului internațional IPA prin care se plânge că este supus unei dezinformări, chiar înainte cu o săptămână ca acesta să fie ales ca secretar general al bordului internațional.
În reversul medaliei, membrii IPA România au prezentat dovezi ale presupuselor abateri comise de duetul jandarmilor de la vârful organizației și au promis să le trimită și la bordul internațional pentru o investigație amănunțită.
Cu toate acestea, criticile au fost reciproce, Tărtăreanu acuzându-i pe cei care îi contestă de minciuni și cerând clemența pentru a putea candida în continuare.
În cele din urmă, acest scandal a adus în discuție nu numai abaterile de la statutul IPA, ci și relația dintre oficialii în cauză. Este clar că există multe aspecte de investigat în cadrul IPA Secția Română, iar membrii organizației speră că bordul internațional va fi informat corect cu privire la evenimentele din interiorul organizației.
Putem afirma că IPA Secția Română este în fruntea listei în ceea ce privește practicile nepotrivite, zădărnicind, astfel, contribuțiile celor care au depus eforturi considerabile până în prezent. Doi lideri temporari aflați la conducerea unei organizații non-profit au gestionat resursele membrilor într-un mod subiectiv.
Acțiunile celor doi par să arunce o umbră negativă asupra reputației organizației la nivel global. De asemenea, cei doi par să evite să prezinte realitatea și recurg doar la propagarea de informații neadevărate, dar noi suntem hotărâți să dezvăluim adevărul.
Suntem interesați să aflăm părerea conducerii Ministerului de Interne și a adunării generale a membrilor IPA.