Care sunt diferențele dintre vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-Covid a transmis un comunicat în care prezintă diferențele între vaccinurile BioNTech Pfizer și Moderna. Conform sursei citate, cele două vaccinuri sunt similare, diferențele dintre ele ținând mai degrabă de organizarea logistică, stocare, transport și administrare.
”Nevoia de a limita efectele pandemiei este foarte mare, iar aprobarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel dezvoltat de compania Moderna, reprezintă o şansă în plus pentru a răspunde acestei nevoi. Cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană sunt foarte asemănătoare”, transmite Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID a cărui concluzie este că, din punct de vedere al siguranţei şi eficacităţii, cele două vaccinuri sunt similare, diferenţele fiind importante mai degrabă pentru organizarea logistică (stocare, transport, administrare etc.).
De asemenea, comitetul precizează că momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depăşeşte capacitatea de producţie şi că opţiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcţie de istoricul medical şi de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare.
Doacumentul transmis de autorităţi răspunde celor mai frecvente întrebări referitoare la cele două vaccinuri.
Pe ce tehnologii sunt dezvoltate cele două vaccinuri?
Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învaţă corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiţi să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecţia cu SARS-CoV-2. ARNul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informaţia necesară producerii proteinelor proprii virale, faţă de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile şi nu influenţează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.
Cât de eficiente sunt cele două vaccinuri împotriva COVID-19?
Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn şi infecţia asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2. Protecţia pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.
Cine se poate vaccina?
Vârsta:
Vaccinul Comirnaty este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.
Sarcina şi alăptarea:
Niciunul dintre vaccinuri nu a fost studiat pe loturi care să includă femei însărcinate sau care alăptează, însă studiile preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare asupra fertilităţii, sarcinii sau a fătului. Nu este cunoscut dacă vaccinul influenţează alăptarea.
Conform EMA, nu sunt raportate riscuri în legătură cu alăptarea (https://www.ema.europa.eu/en/documents/report/propylene-glycol-used-excipient-reportpublished-support-questions-answers-propylene-glycol-used_en.pdf).
În ambele situaţii se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate în considerare riscurile şi beneficiile individuale.
Câte doze trebuie făcute?
Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de zile.
Profilul de siguranţă
Reacţiile adverse sunt de regulă uşoare sau moderate, similare pentru ambele vaccinuri. Cele mai frecvente sunt: durere în braţ, la locul administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane, dureri musculare şi articulare, febră, tumefierea ganglionilor limfatici. Aceste reacţii adverse apar ca urmare a stimulării sistemului imun, sunt tranzitorii, trec spontan şi apar mai frecvent la tineri şi după cea de-a doua doză.
Cum se distribuie?
Ambele vaccinuri necesită lanţuri de frig (condiţii de temperatură care trebuie respectate în timpul stocării şi distribuţiei). Vaccinul Moderna se recomandă a fi stocat la -20°C, în timp ce Comirnaty trebuie stocat la -80°C. După decongelare, Comirnaty este stabil 5 zile la 2-8°C, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna este stabil timp de 30 de zile la 2-8°C.
Fiecare flacon de Comirnaty conţine 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon de vaccin Moderna conţine 10 doze. Vaccinul Comirnaty necesită diluţie prealabilă cu ser fiziologic înainte de a fi administrat, în timp ce vaccinul Moderna este gata pentru utilizare.