Biden pune Hamas și Rusia pe același plan: „Vor să nimicească democrațiile”
Președintele SUA acuză organizația Hamas, dar și Rusia, că vor să distrugă democrațiile. Biden a anunţat că va cere Congresului american să finanţeze „urgent” ajutor pentru Israel şi Ucraina.
Hamasul palestinian şi preşedintele rus Vladimir Putin vor fiecare să „nimicească” democraţii, a afirmat Joe Biden joi seară într-un discurs foarte solemn adresat naţiunii, în cursul căruia a anunţat că va cere Congresului american să finanţeze „urgent” ajutor pentru Israel şi Ucraina, scrie AFP.
Statele Unite vor fi mai în siguranţă „pentru generaţii” dacă vor ajuta aceste două ţări în război, a insistat preşedintele american într-un rar discurs din Biroul Oval al Casei Albe.
„Hamas şi Putin reprezintă ameninţări diferite, dar au acest lucru în comun: vor să nimicească complet o democraţie vecină”, a adăugat democratul de 80 de ani, care tocmai s-a întors de la Tel Aviv unde l-a asigurat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, că Statele Unite sunt alături de ţara sa.
Acesta este motivul pentru care el va cere vineri Congresului să finanţeze „de urgenţă” ajutor pentru Israel şi Ucraina, „partenerii noştri esenţiali”.
Cu acest mesaj adresat naţiunii, al doilea doar ţinut din celebrul „Resolute desk”, Joe Biden, candidat la realegere, vrea să-şi convingă oponenţii din dreapta dură, dar şi alegătorii obosiţi de conflictul din Ucraina despre necesitatea unui pachet financiar enorm pentru Kiev şi Israel.
Legând apărarea Israelului de cea a Ucrainei, el speră că va reuşi să găsească consensul care până acum i-a lipsit în Congres pentru a finanţa o asistenţă militară acordată suplimentar Kievului.
Este, de asemenea, o oportunitate pentru democrat de a face un contrast cu Partidul Republican dat peste cap de anumiţi aleşi devotaţi lui Donald Trump – pe care Joe Biden l-ar putea înfrunta din nou la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.
Democraţii deţin Senatul, în timp ce, de la începutul anului, conservatorii au controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.
Or, aripa cea mai de dreapta a Partidului Republican nu numai că l-a demis pe preşedintele Camerei inferioare, dar nu a reuşit până în prezent să impună vreunul dintre membrii săi în fotoliul de „speaker”. Instituţia se înfundă, aşadar, în criză, neputând deocamdată să adopte cel mai mic proiect de lege.
Potrivit unei surse apropiate discuţiilor, Casa Albă vrea să ceară Congresului un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.
Cu câteva ore înaintea discursului său, preşedintele american a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a mulţumit la telefon pentru „sprijinul vital” din partea Statelor Unite.
Dacă unii adversarii republicani ai lui Joe Biden ezită în ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei, ei sunt primii care cer un sprijin masiv pentru Israel, o poziţie mai hotărâtă în problema imigraţiei şi o atitudine fermă faţă de China.
Joe Biden, a cărui ţară a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina, trebuie să învingă nu numai oboseala unor aleşi, ci şi a opiniei publice americane în faţa unui conflict de durată.
Preşedintele american ştie că timpul se scurge: dacă Congresul nu reuşeşte să voteze bugetul anual, Statele Unite se vor îndrepta direct spre paralizia bugetară, faimosul „shutdown”, pe 17 noiembrie.