De-ale Puterii: Legendara rachetă

La Radio Erevan se întreabă:
            – Este adevarat că marele nostru erou, cosmonautul Iuri Gagarin a câștigat o excursie în SUA?
            – Da, dar nu a fost cosmonautul Iuri Gagarin ci un pensionar, care nu se numeste Gagarin ci Gaganoff, nu a fost în SUA ci la Vladivostok și era vorba de o excursie cu o bicicletă, pe care nu a câștigat-o ci i-a fost furată.

Cam așa stă treaba și cu de-acum Legendara Rachetă care ar fi fost trasă de Israel și care ar fi lovit spitalul din Gaza. La trei zile după ce odioasa rachetă a fost lansată se  dovedește – cu probă video – că a fost trasă de pe teritoriul Fâșiei Gaza și nu a atins spitalul din Gaza ci a nimerit în parcare. Au fost pagube, desigur, dar în nici un caz la nivelul pretins de fake news.

            Completurile de judecată configurate ad-hoc prin toată presa au întors Racheta pe toate părțile, au pipăit-o, au cântărit-o, i-au atribuit proprietăți, i-au dedicat semnificații și consecințe. Un singur lucru s-a dovedit a fi cert: Racheta e rea, de oricare dintre părți ar fi fost lansată. Aici subscriem entuziast, nici una dintre părțile beligerante nu ar trebui să recurgă la acest tip de armă, a cărei precizie este deseori aproximativă.

            Ziua Furiei a activat palestinieni din toată lumea

Între timp, Racheta Infamă a declanșat ample manifestații pro-palestiniene în mai toată lumea arabă care abia așteaptă un pretext ca să mai ardă niște drapele americane. Dar și în lumea civilizată, cea pe care Islamul fundamentalist o urăște acerb.

            Și aici situația devine absurdă de-a dreptul. Absurdă pentru noi, cei care așteptăm niscai logică de la tot ceea ce întreprinde ființa umană. Fiindcă e foarte greu de înțeles cum milioanele de palestinieni fugiți din Teritoriile Ocupate (așa cum le denumește lumea arabă) s-au activat, pe-alocuri violent, imediat ce Hamas a declarat Ziua Furiei. Nu are nici o logică să ieși în stradă ca să protestezi împotriva acțiunilor militare ale Israelului care se desfășoară ca răspuns la atacul barbar al Hamas. Dacă o faci, dovedești în primul rând că nu te interesează în nici un fel ce anume a declanșat operațiunile de retaliere ale Israelului. Adică, tot ce au săvârșit luptătorii Hamas pe teritoriul Israelului e normal, la asta te aștepți, asta îți dorești, cumpăna ta morală e gripată grav și nu ești capabil să discerni motivațiile de consecințe.

            Mai mult, când te alături unor proteste stradale împotriva Israelului, Statelor Unite, țărilor Occidentului dezvoltat care te-au primit ca refugiat, te-au adăpostit, te-au hrănit, s-au străduit să te integreze și îți oferă protecția de care beneficiază orice alt cetățean al țărilor respective,  când ieși cu mesaje de ură la adresa acestor țări care pentru tine înseamnă acum, de bine de rău, acasă, atunci se cheamă că ești ipocrit.

            Deși calificativul ar putea fi mai dur, mult mai dur.

            Nimic pentru popor, totul pentru Războiul Sfânt

Am mai spus-o, în această lungă și pustiitoare confruntare, palestinienii au un argument valabil. Înființarea statului Israel, în mai 1948, s-a făcut într-un mod controversat. Coabitarea celor două popoare a generat tensiuni permanente concretizate foarte des în acte de război. Pentru că, asta nu poate nega nimeni, palestinienii au rămas un popor fără țară. Un popor a cărui existență în teritoriile pe care le locuiesc (în granițele Israelului) a fost guvernată de altcineva. În urma acordului istoric de la Oslo, guvernarea Fîșiei Gaza și a Cisiordaniei a trecut în mâinile Autorității Palestiniene. Cu mult și merituos efort diplomatic (zădărnicit prea des de zurbagii ambelor părți) și cu multe concesii, cele două popoare păreau că au reușit, totuși, să definească un modus vivendi, o cale pașnică de a conviețui.

            Probabil că soluțiile politice care încă se dezbat, O Țară – Un Stat, O Țară – Două State șamd nici nu au atâta însemnătate ca dorința de a conviețui pașnic, de a-și crește împreună copiii, de a clădi împreună viitorul unei țări cu mare forță economică.

            Și ne întoarcem la Rachetă. Fiindcă Racheta (și suratele ei, lansate anterior) a devenit un argument foarte solid în sprijinul celor care consideră că palestinienii nu merită un Stat al lor și numai al lor. Nu ar fi capabili să-l guverneze. O dovedește însuși modul în care Hamas s-a priceput să administreze Fâșia Gaza. Nimic pentru popor, totul pentru Războiul Sfânt.

            Pentru ambițiile statale ale poporului palestinian, oriunde s-ar afla, atacul asupra Israelului a fost un act dezastruos. Iar protestele, mesajele de ură și conținut explicit iredentist nu fac decât să confirme bănuiala că sub orice burnuz sau burqa se ascunde un hanger.