Pictorul Vasile Pop-Negreșteanu, derapaj grav în mediul online
Pictorul Vasile Pop-Negreșteanu a avut o reacție incredibilă și de neimaginat după ce PUTEREA a dezvăluit recent că l-a portretizat pe edilul municipiului Buzău, Constantin Toma, așa cum o făcuse și cu Ceaușescu.
„SULEDEIAPĂ – poate trebuie să aștept să muriți – să-l pupincurizați pe creator – am pictat pentru Ceaușescu”
Exprimările de mai sus reprezintă reacția grobiană a pictorului Vasile Pop-Negreșteanu la articolul pe care Ziarul Puterea l-a publicat în urmă cu șase zile, articol ce reliefa faptul că artistul a expus la Buzău o operă care îl reprezintă pe Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, cel care a finanțat expoziția de artă.
Derapajul artistului de origine oșeană a continuat până la ultimul cuvânt al comentariului postat la articolul publicat de Ziarul Puterea.
Dezlănțuirea lui Negreșteanu nu se justifică sub nicio formă, datele prezentate în articol fiind documentate temeinic, iar afirmațiile precum că „Domnul primar Toma, ca și domnul Șușnea sunt două personalități. Acest simpozion este organizat și derulat de ambele personalități, care sunt la fel de importante ca Michelangelo sau alt artist.„ îi aparțin în totalitate, reprezentând o parte din punctul de vedere pe care ziarul i l-a solicitat anterior publicării.
„Coloana recunoștinței fără sfârșit a fost catalogată de semeni lui “SULA lui TĂTĂRĂSCU”. Bustul lui Davilla a fost abandonat tot din cauza „atotștiutorilor” ca voi!”
Cunoscut ca fiind unul dintre pictorii preferați ai dictatorului Nicolae Ceaușescu, lui Negreșteanu nu îi este pe plac asocierea cu fostul lider comunist, dar i-au plăcut banii, zecile de mii de lei pe care îi băga în buzunar după ce îi înfațișa pe Nicolae și Elena Ceaușescu.
Aberant, Negreșteanu spune în comentariul său perceput de noi ca fiind un drept la replică, de fapt, că nu cuplul de dictatori i-ar fi comandat tablourile, ci instituțiile „importante” ale acelor vremuri, neprecizând care erau acestea.
De altfel, în 1988, pictorul Negreșteanu a realizat o pictură cu tempera, emulsie de ou și aur de 24 K pe pânză, operă ce îl reprezintă pe dumnealui și pe dictatorul Ceaușescu stând față în față, fiind intitulată mai mult decât sugestiv „Ritual în Epoca de Aur”.
„Dacă era primar… oricare dintre voi, domnilor admiratori, comentatori, jurnaliști… în acest moment unul dintre voi era reprezentat în locul primarului actual. Nu aveați altă șansă!”
De unde și deducem că artistului Negreșteanu îi cam plac dictatorii, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău fiind recunoscut în plan local, și nu numai, ca având un comportament cu profunde conotații de natură autocratică.
Reamintim că artistul a realizat și expus la Buzău o pictură ce îi are în același cadru pe primarul Toma, șeful Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Buzău, Valeriu Șușnea, pe Brâncuși și, aflăm din reacția gravă a lui Vasile Pop-Negreșteanu, chiar și pe dumnealui.
La un moment dat, domnul pictor ne-a și certat, punându-ne la colț pentru impertinența nostră de a nu-l fi sesizat în propria operă de artă realizată pentru cetățenii buzoieni.
„Pe de altă parte, cum v-ați permis, în calitatea voastră de atotștiutori, să nu vedeți, să nu remarcați și portretul, autoportretul meu, cei drept bine încifrat în geometria compoziției în cauză, luîndu-mă la rost pentru impertinența mea de a mă înfățișa alături de Brâncuși, Stănescu și domnul primar, sub cupola monumentului eroilor?”
Articolul incriminat de Negreșteanu poate fi citit AICI.