Ploșnițele au invadat Portugalia
Atacul ploșnițelor de pat pare că este de neoprit în Europa. Acum, Portugalia este țara care se plânge că a fost invadată de nesuferitele insecte. Câte alte țări au poate aceeași problemă, dar nu știm încă?
După Paris și Londra, ploșnițele au dat acum atacul și la Lisabona și în toate marile orașe ale Portugaliei, semn că odioasele insecte mâncătoare de sânge se răspândesc rapid în întreaga Europă, dacă bătrânul continent doarme și nu face dezinsecție serioasă.
„Nu putem răspunde tuturor solicitărilor, pentru că nivelul de infestare, mai ales în zona Lisabonei, este foarte ridicat”, a declarat pentru EFE Joao Leitao, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Control al Dăunătorilor Urbani (ANCPU) din Portugalia, explicând că în această vară au fost „mult mai multe” cazuri. Leitao a mai spus dacă până recent, compania sa făcea două-trei desinsecții împotriva ploșnițelor pe săptămână, acum în cadrul companiei sale au efectuat șapte-opt dezinsecții pe zi.
Ceea ce pare să descopere acum europenii e o problemă mai veche. Un fost prieten mi se plângea că a găsit ploșnițe într-un hotel din Belgia încă de acum șase-șapte ani, iar în urmă cu câțiva ani a circulat o știre despre niște canadieni care au luat ploșnițe dintr-o cursă transatlantică.
Cauza principală a înmulțirii și extinderii teritoriului nesuferitelor insecte o reprezintă turismul excesiv. Ploșnițele călătoresc lesne în bagajele pasagerilor și invadează noile locuri unde ajung aceștia. În plus, nici igienizarea și dezinsecția aeronavelor, autocarelor, trenurilor și a tuturor mijloacelor de transport în comun nu se face cu mare atenție. La fel și curățenia din camerele de hotel, unde graba de a primi noi oaspeți lasă pe planul doi mai ales dezinsecția. Dacă nu vrem să ne pricopsim cu asemenea chiriași nedoriți, ar fi bine ca ori de câte ori călătorim să fim atenți la ce ne pișcă, să avem cu noi un spray de insecte și să fim atenți la cum arată lenjeriile de pat și camerele de hotel în care stăm, înainte de a ne desface bagajele și „a invita” insectele să intre în ele.