Ministrul Energiei: Cei afectați de avaria de energie electrică vor fi despăgubiți de Comisia Europeană
Românii afectaţi de pana de curent care a avut loc vineri după-amiaza în aproape toate statele europene vor putea fi despăgubiţi dintr-un fond constituit la nivelul Comisiei Europene, iar dacă se va găsi vinovatul acestui incident, el va suporta despăgubirile, a anunţat, sâmbătă, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„România a fost victima penei de curent ce a afectat aproape toate statele europene, nu cauza ei. Românii trebuie să ştie că în cazul unui incident european, cum este cazul în momentul de faţă, dacă nu se va reuşi să se stabilească cine este vinovat, atunci va exista la nivelul Comisiei Europene un fond prin care vor fi despăgubiţi cei afectaţi. Dacă se va găsi vinovatul acestui incident, el va suporta despăgubirile”, a scris ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.
El a transmis că despăgubirile se vor face prin instituţiile naţionale din fiecare ţară, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului din România este deja în legătură cu autorităţile europene de protecţie a consumatorului.
„În momentul de faţă, sistemul românesc de transport de energie electrică funcţionează în parametri normali”, a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.
Vineri după-amiaza, o avarie în reţeaua de transport al energiei a lăsat fără electricitate mai multe zone din nord-vestul, a anunţat Transelectrica.
„Vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15:05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării. Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16:00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16:45”, potrivit Transelectrica.
Cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident urmează să fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E, a precizat Transelectrica.
Comunicatul transmis ulterior de ENTSO-E anunţa că stabilitatea sistemului de transport al energiei din majoritatea ţărilor europene nu a fost afectată de avaria înregistrată vineri după-amiază, între orele 14:05 CET şi 15:08 CET, iar incidentul a fost rezolvat.
ENTSO-E preciza că o zonă din sud-estul regiunii Europei Continentale a fost separată în perioada menţionată de reţeaua interconectată a restului Europei Continentală, fiind înregistrată o cădere temporară de frecvenţă de aproximativ 250 mHz.
„Acţiunile coordonate şi răspunsul imediat adoptat de operatorii de transport au asigurat că stabilitatea sistemului nu a fost afectată în majoritatea ţărilor europene”, susţine ENTSO-E.
Asociaţia adaugă că a fost demarată o investigaţia asupra cauzelor şi condiţiile în care s-a produs acest incident.