Pensionar de lux, un fost ministru liberal septuagenar are o avere fabuloasă
Vă mai amintiţi de Dan Radu Ruşanu, liberalul catalogat ca fiind un al doilea Hrebenciuc al politicii autohtone? Din 1990 până în 2014, atunci când a fost arestat în controversatul dosar „ASF – Carpatica” instrumentat de DNA, acesta a ocupat toate funcţiile posibile pe care le-ar fi putut ocupa un muritor de rând în câteva vieţi.
Achitat definitiv de ICCJ în dosarul instrumentat de DNA, în iunie 2017, Ruşanu a dispărut din lumina reflectoarelor. Mulţi ar fi crezut că după o viaţă „în slujba ţării” şi după ce a fost hăituit de DNA, acesta s-a retras la pensie. Însă nu este aşa! Aflat la venerabila vârstă de 73 de ani, acesta nu s-a retras din viaţa publică, el fiind recuperat discret, în 2019, în Consiliul de Administraţie al BNR. Astăzi, Puterea vă prezintă averea fabuloasă a acestui personaj, care în cea mai mare partea a vieţii, pe lângă cariera de afacerist, a fost doar funcţionar şi politician.
În 2006, revista „Bilanţ” îl credita cu o avere de 60 milioane USD
Profitând de conjunctura anilor `90, Dan Radu Ruşanu a derulat în paralel cu cariera politică şi o prodigioasă activitate comercială, fără culoare politică, astfel că, printre acţionarii sau asociaţii pe care i-a avut de-a lungul vremii, au figurat nume celebre din PNL sau PSD.
În cariera sa politică, Ruşanu a fost vicepreşedinte PNL (2001-2013), deputat (2000- 2008 şi 2012-2013), senator (2008-2012), secretar de stat la Finanţe (1996- 1998), director general al Fiscului bucureştean (1992-1996), președinte Exim Bank (1999-2001) şi preşedinte ASF (2013 – 2014).
În 2006, într-un top al revistei „Bilanţ“, Dan Radu Ruşanu figura ca fiind unul dintre cei mai bogaţi politicieni autohtoni, cu o avere estimată la aproape 60 milioane USD, care includea terenuri însumând 300 de hectare, participaţii la 13 societăţi comerciale şi alte bunuri şi venituri consistente.
2014: 137, 5 hectare de teren, conturi bancare, plasamente şi venituri anuale de peste 915.000 lei
În 2014, atunci când a părăsit scena publică din funcţia de preşedinte al ASF, odată cu inculparea în dosarul „ASF – Carpatica”, Dan Radu Ruşanu declara oficial că deţinea, împreună cu soţia, o avere de invidiat:
• terenuri în suprafaţă de 137,5 hectare;
• colecţii de artă şi bijuterii de 55.100 euro;
• conturi şi depozite bancare însumând 511.096 lei şi 702,46 euro;
• plasamente (care depăşeau 5.000 de euro) în cinci societăţi comerciale, care cumulau 595.400 lei;
• venituri anuale declarate de 915.652 lei.
După hăituirea sa de către DNA şi părăsirea scenei publice, mulţi au crezut că averea lui Dan Radu Ruşanu s-a diluat. Însă nici vorbă de aşa ceva! Cine s-a gândit că Dan Radu Ruşanu îşi trăieşte liniştit bătrâneţile alături de nepoţei, din fabuloasa pensie încasată de la stat, s-a înşelat.
Averea lui Ruşanu a înflorit după ce a fost recuperat de BNR
Ieşirea de pe scena publică şi recuperarea sa de către BNR i-a priit lui Dan Radu Ruşanu, din moment ce averea a evoluat în sens pozitiv. Asta pentru că fostul liberal septuagenar este încă „în vână” şi, pe lângă activitatea de la BNR, derulează în continuare afaceri în stil mare. Cel puţin asta arată declaraţiile sale de avere din noiembrie 2019 şi iulie 2022.
În noiembrie 2019, după ce a fost numit de Parlament în CA-ul BNR, liberalul nu figura cu niciun imobil, dar bifa în declaraţia de avere următoarele:
• terenuri în suprafaţă de 269,7 hectare;
• tractor şi remorcă;
• colecţii de artă şi bijuterii de 55.500 euro;
• venituri din bunuri mobile înstrăinate (livadă şi teren intravilan) în sumă de 30.000 euro şi 93.000 lei;
• conturi şi depozite bancare însumând 484.000 lei, 1.985 USD şi 10.000 euro;
• împrumuturi acordate în nume personal unor persoane fizice în valoare de 423.000 euro şi 440.000 lei;
• plasamente (care depăşeau 5.000 de euro) în cinci societăţi comerciale, care cumulau 847.775 lei;
• venituri din salarii – 56.820 lei;
• venituri din pensii – 175.000 lei;
• dividende – 2.2667.305 lei;
• venituri din activităţi agricole – 10.000 euro;
• venituri din alte surse în sumă de 2.656.556 lei şi 30.000 euro.
Ca atare, dacă ne referim doar la capitolul „Terenuri”, în intervalul 2014 – 2019 suprafaţa deţinută de Ruşanu aproape că s-a dublat, iar veniturile anuale au crescut exponenţial.
2.439.751 euro din vânzarea a 0,62 de hectare de intravilan
În iulie 2022, în ultima declaraţie de avere rectificată depusă, Dan Radu Ruşanu declara, în calitate de membru al CA al BNR, o avere şi mai „interesantă”:
• 244,7 hectare teren (forestier – 146,5 ha., intravilan – 6,6 ha., agricol – 91,6 ha. – agricol);
• tractor şi o remorcă;
• colecţii de artă şi bijuterii de 63.500 euro;
• venituri din vânzarea unui teren intravilan –
2.439.751 euro (0,62 ha);
• conturi şi depozite bancare – 2.280.384 lei şi 175.041 euro;
• împrumuturi acordate în nume personal unor persoane fizice – 396.200 euro şi 320.000 lei,
• plasamente (care depăşeau 5.000 de euro) în patru societăţi comerciale în valoare de 224.667,41 lei;
• indemnizaţie de la BNR – 266.300 lei;
• venituri din arendă păşune – 70.000 lei,
• dividende – 824.069 lei;
• pensie personală – 102.372 lei;
• pensie soţie – 32.200 lei;
• venituri din restituire împrumuturi acordate în nume personal – 396.200 euro şi 70.00 lei
• venituri din cesiune acţiuni – 1.200 lei.
Totodată, Dan Radu Ruşanu a mai declarat la acea dată şi faptul că a acordat un „transfer familial” către fiica sa, Anastase Ruşanu Dana Maria, a unor imobile valorând 2.446.603 euro.
A figurat asociat sau acţionar în 13 societăţi comerciale
De-a lungul anilor, Dan Radu Ruşanu, împreună cu familia a fost implicat în multe societăţi comerciale, alături de mulţi politicieni importanţi. Datele oficiale arată că liberalul a fost implicat în 13 societăţi comerciale, după cum urmează:
• Danis Metcom SRL (nr. – înfiinţată în 1999, cu un capital social de 2.000 lei noi, cu sediul în Constanţa şi obiect de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“)
• Danis Prest SRL (înfiinţată în 2002, în acelaşi sediu ca Danis Metcom şi cu acelaşi obiect de activitate. Ruşanu a deţinut 60% din capitalul social în valoare de 6.000.000 lei vechi)
• Cereal Com Import-Export SRL (înfiinţată în 1999, cu sediul la domiciliul soţilor Ruşanu din str. Ermil Pangrati nr. 35, ap. 5, avea ca obiect de activitate „comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor”).
• Mar Audit SRL (înfiinţată în 2003, cu obiect de activitate „contabilitate şi revizie contabilă şi cu sediul în str. Ermil Pangrati nr. 35, ap. 7. Asociat a figurat cu 10% şi Marina Ruxandra Ioana Georgescu – fostă angajata a liberalului la Eximbank, ca mai era asociat în Dana Management SRL, Cont SRL şi International SA).
• Comet Met SA (înfiinţată în 1991, în Bucureşti, str. Catanoia nr. 33 – acelaşi sediu la care figura unul dintre acţionari, Asociaţia Metal care deţinea 39,969% din acţiuni. În societate au mai figurat ca acţionari Ioanovici Mihai, Dufa Romania SRL, SIF Muntenia şi cinci acţionari tip listă).
• Romtur International SRL (99% din părţile sociale ale societăţii au fost preluate în 2002 prin intermediul soţiei, Anca Daniela, iar sediul social a figurat tot pe strada Ermil Pangrati nr. 35 din Bucureşti).
• International SA (este o societatea controlată la un moment dat de Rusanu, care a mai avut ca acţionari societăţi controlate tot de liberal: Romtur International, Cereal Com Import-Export SRL, Cont SRL Radan 2000 SRL. Printre activele societăţii se afla şi Hotelul Internaţional Sinaia).
• Radan 2000 SRL (înfiinţată în 1993, cu sediul tot în str. Emil Pangrati nr. 35, ap.5, societatea o avea ca asociat unic pe Anca Daniela Ruşanu şi se ocupa de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate).
• Asigurarea CECCAR – ROMAS SA (înfiinţată în 1998, în Piteşti, firma s-a numit iniţial Asigurarea CECCAR SA, însă în iulie 2006 – când noul acţionar majoritar a devenit OTP Garancia Bisztositozrt Budapesta, denumirea acesteia a fost schimbată în OTP Garancia Asigurare SA. De-a lungul vremii, a avut ca acţionari persoane juridice societăţi precum Casa CECCAR, Alcadibo Trading SA, CECCAR Bucuresti sau Tungal Metrou Bucureşti).
• Romas-Leasingtur SA (înfiinţată în 2000, în Piteşti, avea ca acţionar majoritar Asigurarea Ceccar-Romas şi persoane fizice din cercul de prieteni ai lui Dan Radu Rusanu).
• Cont SRL (înfiinţată în 1994, în Bucureşti, pe strada Fainari nr. 20, avea ca obiect de activitate „consultanţă pentru afaceri şi management, contabilitate şi revizie contabilă”. Până în 2004, societatea l-a avut ca asociat unic şi administrator pe Ruşanu, dar la un moment dat acesta i-a cedat părţile sociale fiicei sale, Dana Maria, pentru 2.000.00 lei vechi).
• Dana Management SRL (înfiinţată în 2003, tot pe str. Ermil Pangrati nr. 35, ap. 7, de Dan Radu Rusanu – 90% şi fiica sa Dana Maria – 10%. Societatea avea ca obiect de activitate „contabilitate, revizie contabilă şi consultaţii în domeniul fiscal”).
• Intervam SRL (înfiinţată în 1994, în Bucureşti, pe Calea Victoriei nr. 21, avea ca obiect de activitate „brokeraj”. În aceasta au fost asociaţi de-a lungul anilor liberali marcanţi – Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Ioan Chiliman, Dan Constantinescu, George Danielescu, Ion Basgan sau Viorel Cataramă, dar şi persoane juridice precum SAFI SA, Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri, Elvila International SA, ARI Electronics Invest, Flanco Import Export, VIMOB Impex SRL, Radio Contact Romania SRL, Publimedia SRL, LIBRA BANK, Cenk Ermya, Arabesque Investments International SA, Valmetex SA Ramnicu Valcea).
În afara acestor societăţi, Dan Radu Ruşanu a mai deţinut la un moment dat acţiuni, prin intermediul soţiei sale, şi la societatea BTT Agenţia Comercială şi de Turism SA.