Rafila pregătește o nouă taxă la spitalele de stat. Vrei servicii, ești bun de plată
Alexandru Rafila vrea să introducă o nouă taxă pentru pacienții români, care apelează la serviciile medicale ale spitalelor de stat. Dacă vor să fie consultați de un anumit medic, românii trebuie să scoată ceva bani în plus.
O astfel de măsură ar putea să fie aplicată din 2030, iar inițiativa ar da o față nouă sistemului medical românesc.
„Ceea ce a existat ca discuţie în spaţiul public, ca şi România, de exemplu, spitalele publice să poată să aibă un pachet de servicii care pot fi acordate după programul de lucru sau să poţi să îţi alegi medicul curant şi aşa mai departe şi aceste servicii care ar putea fi oferite în spitale publice tot aşa ar putea să fie rezultatul unui pachet complementar de asigurări, iar acest pachet de asigurări poate fi oferit de un asigurator public sau de unul privat”, a precizat ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila aduce drept argument faptul că această măsură există deja în mai multe spitale din Europa și din Israel, potrivit realitatea.net.
„Foarte multe spitale din Europa fac acelaşi lucru, spitale din Israel fac exact acelaşi lucru. Şi asta cred că este dezvoltarea sănătoasă care duce şi la închiderea dezbaterii legate de persoanele care profesează în domeniul care lucrează, în domeniul public sau privat sau în amândouă locurile, dacă îi oferă unui specialist posibilitatea să profeseze după program în unitatea sanitară în care el funcţionează în mod obişnuit”, a mai spus Alexandru Rafila.