Greşelile politicienilor sunt crime

De ani buni, în goana după venituri care să le permită doar satisfacerea intereselor partinice, oligarhii politici care s-au succedat la putere, au emis mii de acte normative, care mai de care mai neconstituţionale, ale căror efecte au lovit din plin atât amărăşteanul de rând, cât şi antreprenorii autohtoni.
Nu am să discut despre inteligenţa, moralitatea, ori despre pregătirea profesională a oligarhilor politici. Până la urmă, cei care ne conduc sunt rezultatul alegerii poporului. Asta a vrut majoritatea, asta avem!
Însă miile de decizii imbecile şi ilegale aruncate pe piaţă de-a valma de zeci de ani, au stopat orice şansă la o creştere economică sustenabilă şi au transformat statul român în cel mai mare duşman al existenţei şi prosperităţii propriilor cetăţeni.
Nimeni nu este mai presus de lege, spune Constituţia. Ca atare, nici statul nu poate fi mai presus decât orice amârăt. Însă statului, prin exponenţii săi, i s-a rupt (pe româneşte!) de Constituţie şi nu a pregetat nicio clipă să-şi demonstreze forţa, umilindu-şi cetăţenii, atunci când a decis discreţionar să reducă sau să îngheţe abuziv salarii, atunci când a anulat dreptul legal la o pensie decentă egală între femei şi bărbaţi, în funcţie de profesie şi vechime, atunci când a decis impunerea unei impozitări draconice, atunci când a permis pensii de lux, sau atunci când a contribuit la falimentarea discreţionară a multor afaceri autohtone.
Prin deciziile economice luate de 34 de ani încoace, care au fost doar rezultatul vicleniei unor oligarhi politici şi au urmărit propriile interese patrimoniale şi au profitat de lipsa educaţiei economice şi juridice a majorităţii cetăţenilor săi, statul român a devenit un tâlhar odios. Unul care a răpit dreptul la o viaţă decentă, la sănătate, la educaţie, la cultură, la pregătire profesională sau la protecţie socială pentru milioane de suflete.
De 34 de ani, statul-tâlhar nu a construit nimic durabil. A luat cu două mâini şi nu a oferit nimic. A distrus economia, a distrus vieţi, destine, familii. Nu a oferit niciun avantaj garantat de Constituţie cetăţenilor săi, distrugând şi ultima fărâmă de speranţă care ar fi putut schimba lucrurile în bine.
Ştiu că oligarhii politici care au condus sau încă mai conduc statul român, toţi preocupaţi doar de prosperitatea şi supravieţuirea lor şi a stăpânilor-globalişti care le girează carierele şi deciziile, vor sări ca din gaură de şarpe să mă blameze pentru aceste rânduri contondente.
Însă aceste rânduri nu sunt destinate oligarhilor impostori, lacomi şi cinici care au transformat statul într-un tâlhar la drumul mare. Chiar nu mă interesează reacţia lor. Căci nu vor avea inteligenţa şi puterea de a înţelege ceea ce spunea Mihai Eminescu: „Greşelile politicienilor sunt crime, căci în urma lor suferă oameni nevinovaţi, se împiedecă dezvoltarea unei ţări întregi şi se opreşte, pentru zeci de ani, înaintarea ei spre viitor”.
Aceste rânduri sunt scrise pentru românul de rând, furat, umilit şi sărăcit de acest stat-tâlhar, în speranţa că se va trezi şi va înţelege că „sărăcia e izvorul la aproape toate relele din lume”, după cum spunea tot Eminescu.