Programul “Usturoiul”, la control. Nereguli mari la Giurgiu
Corpul de Control al Ministerului Agriculturii a descins la Direcția Agricolă Județeană Giurgiu, după ce în spaţiul public au apărut acuzaţii privind posibile fraude la accesarea ajutorului de 3.000 euro/ha.
”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la posibile nereguli în accesarea şi acordarea fondurilor privind derularea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi», ministrul Agriculturii, Florin – Ionuţ Barbu a dispus Corpului de Control să efectueze verificări amănunţite cu privire la procedura de accesare şi atribuire a fondurilor”, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Acţiunea de control urmăreşte stabilirea unor măsuri de verificare a acordării fondurilor în anul 2023, în judeţul Giurgiu, conform Hotărârii Guvernului nr.393/2023, precum şi identificarea de posibile abateri disciplinare ale funcţionarilor publici din cadrul DAJ Giurgiu cu atribuţii în verificarea suprafeţelor cultivate şi evaluarea culturii de usturoi.
”Rezultatele verificărilor vor face obiectul unui raport care va urma procedurile prevăzute de legislaţie”, a precizat Ministerul Agriculturii.
Schema de ajutor se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.
Pentru a accesa programul, fermierii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp şi să obţină o producţie de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha şi se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată. Recolta trebuie valorificată în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.