Florin Barbu anunță “Creditul fermierului” cu dobândă de 1,95% pentru capital de lucru
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat la Indagra că fermierii vor avea la dispoziție, în următoarea perioadă, credite avantajoase pentru capital de lucru pe cinci ani, cu comisioane achitate de minister. Sumele care vor fi puse la dispoziția agriculturilor urmează să se ridice la circa 4,5 miliarde de lei.
„Ştim dificultatea cu care se confruntă fermierii astăzi. Încercăm, şi sunt sigur că voi reuşi – am avut o discuţie şi la Consiliul de Miniştri şi la Comisie – pentru lansarea unui credit al fermierului cu o dobândă foarte bună, de 1,95%, iar ROBOR şi toate comisioanele vor fi achitate de Ministerul Agriculturii. Va fi un credit pentru capital de lucru cu o valoare de până la 20% sau 30%, vedem în funcţie de cifra de afaceri realizată de fiecare fermier, un credit pe o perioadă de 5 ani, prin care România şi Guvernul României pun la dispoziţie aproape 4,5 miliarde de lei”, a declarat Florin Barbu, joi, la Indagra.
În același timp, Barbu a mai precizat că se are în vedere dublarea fondurilor alocate prin programul Investalim până la 1,2 miliarde de euro.
„Avem Planul Strategic care este aşteptat de foarte mulţi fermieri. Sunt bani care vor fi lansaţi în prima sesiune până la sfârşitul lunii noiembrie, undeva aproape de 2,2 miliarde de euro. Sunt bani pe partea de procesare pentru fermierii mai mici, iar Guvernul României a luat decizia, la un proiect foarte important, Investalim, de aproape 600 de milioane de euro, de procesare la nivel mai mare. Spun acest lucru pentru că ne dorim foarte mult, atât eu, cât şi domnul premier Marcel Ciolacu, ca acest program să fie dublat la aproape 1,2 miliarde de euro în România, în aşa fel încât materia primă care este produsă în România să fie procesată aici, să nu mai fie exportată şi să aducem produse finite din export”, a afirmat şeful MADR.
Nu în ultimul rând, ministrul a făcut referire și la fondurile de care vor beneficia fermierii și firmele din industria alimentară pentru a-și asigura independenţa energetică, acestea urmând să fie lansate începând cu data de 5 noiembrie.
„Practic, este vorba despre independenţa energetică în ferme pentru fermieri şi pentru procesatori, cât şi pentru sistemul de irigaţii din România. Vorbim de asociaţiile de udători pentru că ne dorim să scădem cât mai mult costurile cu energia şi, practic, aceşti bani să rămână fermierilor, să poată investi, să poată avea bani pentru finanţarea proiectelor pe care în perioada următoare sunt sigur că le vor depune prin programul strategic”, a mai precizat Barbu.
Târgul Indagra reunește circa 550 de companii din 23 de țări și ține până duminică.
Citește și Contrabandă în porturile ucrainene de la Dunăre. Se preferă cash-ul