21:49 • ACTUALITATE
Biserica se implică în campania de vaccinare anti-coronavirus
Biserica Ortodoxă Română se va implica în campania de vaccinare anti-coronavirus prin difuzarea de materiale informative în eparhii.
„Materialele informative” constau într-o broșură cu titlul „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”.
Într-o postare publicată pe Facebook, ministerul Sănătății reamintește că inclusiv Papa Francisc a anunțat că se va vaccina.
„Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă (…) Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, este mesajul transmis de MS.
Preoții ar urma să intre în etapa a doua a vaccinării în România, care începe peste câteva zile, iar Biserica Ortodoxă face apel la o informare corectă a populației.