Eterna problemă a șoferilor din București: „Unde îmi parchez mașina?”

Un lucru e clar în Bucureşti, şi nu poate fi negat de niciun primar şi de niciun cetăţean. Nu sunt locuri de parcare suficiente. 

Se parchează, astfel, pe trotuare, pe spaţiul verde, pe banda 1 de circulaţie, uneori chiar şi jumătate pe banda a doua, pe treceri de pietoni, în staţii de autobuz, peste tot. Doar în parcuri şi în case nu au băgat bucureştenii maşinile. 

Realist vorbind, însă, care sunt alternativele? Primarii din Bucureşti încearcă să impună taxe, să dea amenzi pentru parcări necorespunzătoare, ba chiar să îi scoată dintre bucureşteni pe cei care nu au buletin de oraş. Sau măcar să le scoată maşinile din oraş. Parcările unde să îţi laşi maşina şi să iei transportul în comun sunt puţine şi neconectate, cu adevărat, de restul oraşului. Spre exemplu, din parcarea supraetajată de la intersecţia Şoselei Pantelimon cu Şoseaua Vergului pleacă nişte autobuze şi tramvaie, care nu duc neapărat spre zona Pipera, să zicem, unde sunt cele mai multe clădiri de birouri, ci reprezintă doar o legătură spre acele trasee. 

Staţiile de metrou din zonă (Pantelimon, Republica şi Costin Georgian) sunt fiecare la distanţă de parcare. Ideea e bună, execuţia… probabil ar mai putea fi îmbunătăţită. 

S-a trecut, recent, la montarea de stâlpi pe trotuare pentru a împiedica parcarea (o idee bună, de altfel, aşa cum şi în alte oraşe europene există diverse opritoare din plastic, metal sau piatră) sau la supraînălţarea bordurilor. Se dau amenzi, se mai ridică maşini parcate neregulamentar. Şi tuturor li se spune să îşi lase maşinile acasă când pleacă la serviciu, dacă nu au unde să parcheze regulamentar. 

Dar dacă nici acasă nu ai unde să o laşi? Locurile de parcare de reşedinţă se dau greşit din punctul meu de vedere, proprietarilor de apartamente. În baza unui proces birocratic care poate dura câţiva ani. Asta înseamnă că un chiriaş cu forme legale, cu mutaţie sau orice altceva, nu poate parca acolo. Repet, locul de parcare se închiriază de către proprietarul apartamentului, pe persoană fizică, şi pe plăcuţele de înmatriculare ale maşinii. 

Locurile de parcare cu plată, deşi au început să apară în tot mai multe zone din Capitală, nu sunt disponibile peste tot. Ceea ce înseamnă că cei care vor să parcheze regulamentar în zona în care locuiesc (nu neapărat în faţa blocului sau a casei) nu au unde. Iar soluţia nu e vânzarea maşinii, deşi ştiu că mulţi spre asta îndeamnă. Poate dacă sistemul de transport public ar funcţiona, iar distanţele între puncte de interes ar putea fi parcurse într-un mod sigur, rapid şi punctual, atunci am putea vorbi de renunţarea la maşini. Altfel, cât timp şoferii plătesc toate taxele, inclusiv pentru locuri de parcare, nu văd de ce ar renunţa la bunul lor. 

Problema nu e doar în Bucureşti, ea există peste tot în ţară. Doar că aici e mai vizibilă! 

Cine are dreptate, aşadar? Pietonii au tot dreptul să ceară spaţiu pe trotuar. Aşa cum au dreptul să ceară şi trotuare drepte, nu unele în care faci slalom printre gropi. Au tot dreptul să meargă fără a-şi şterge pantalonii de barele maşinilor, fără a ocoli maşinile parcate, alegând să meargă pe carosabil. 

În acelaşi timp, şi şoferii au dreptul să aibă unde să îşi lase maşinile, regulamentar. Sunt complet de acord cu sancţiunile. Cu amendarea celor care blochează străzi, care parchează pe trecerea de pietoni, care lasă maşina în loc nepermis. Dar la fel de acord sunt şi cu faptul că trebuie să aibă alternativă. Ok, nu în faţa blocului! Dar nici nu poţi trimite un şofer care locuieşte la Piaţa Unirii, spre exemplu, să parcheze în Pantelimon. 

Primăria Capitalei pare să fi înţeles, în mare, acest lucru. Încasează bani, şi nu puţini, de pe fiecare loc de parcare pe care îl are în administrare, şi va continua să traseze celebrele „dungi albastre” prin oraş. O zi de parcare costă undeva la 30 de lei, iar un abonament pe o lună costă cam 500 lei. Nu e ieftin, dar e o soluţie. Primăriile de sector, în unele locuri, au ales să ofere atât locuri de parcare nominale (cum spuneam mai sus), cât şi nenominale. Pe cele nenominale poate parca oricine plăteşte, cu menţiunea că nu ai garantat un loc anume, ci unde găseşti liber. Nu e o soluţie perfectă, dar e o soluţie. SURSA