Se schimbă radical abordarea tratamentului şi recuperării pacienților cu accident vascular cerebral

Publicat: 29 oct. 2023, 17:01, de Florentin Lucaniuc, în SOCIAL , ? cititori
Se schimbă radical abordarea tratamentului şi recuperării pacienților cu accident vascular cerebral

Ministerul Sănătăţii prezintă, de Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, mai multe modificări care au rolul de a schimba radical abordarea tratamentului şi recuperării pacienţilor cu AVC.

Astfel, au fost publicate pentru consultare actele normative care vizează un nou program de acţiuni prioritare, prin care unele categorii de pacienţi, care în prezent nu beneficiază de iniţierea procesului de reabilitare în faza acută a patologiei vor fi ajutate să-şi recâştige mobilitatea, îmbunătăţindu-şi, astfel, calitatea vieţii.

”Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral este un moment simbolic care atrage atenţia asupra importanţei programelor de prevenţie, diagnostic, tratament acut şi reabilitare adecvate pentru o patologie care schimbă în mod radical vieţile a zeci de mii de români în fiecare an. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a introdus un atestat de studii complementare care vizează pregătirea medicilor pentru realizarea procedurilor neurointervenţionale, precum tratamentul endovascular al AVC (trombectomia mecanică)”, arată MS, duminică, într-o postare pe Facebook.

Totodată, ministerul menţionează că a publicat în transparenţă decizională actele normative pentru un nou program de acţiuni prioritare, prin care se va aloca finanţare directă pentru neuroreabilitarea precoce a pacienţilor cu AVC în secţiile de neurologie. Anumite categorii de pacienţi care în prezent nu beneficiază de iniţierea procesului de reabilitare în faza acută a patologiei, atunci când neuroplasticitatea creierului încă permite recuperarea funcţională, vor fi ajutate să-şi recâştige mobilitatea, îmbunătăţindu-şi, astfel, calitatea vieţii.

De asemenea, Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare va mări accesul la prevenţie şi la tratament pentru pacienţii cu AVC. Comisiile de specialitate de cardiologie şi neurologie ale Ministerului Sănătăţii, împreună cu experţi din cadrul societăţilor profesionale şi societăţilor internaţionale de profil, au lucrat la această strategie aflată în următoarea perioadă, în etapa de consultare publică.

Potrivit sursei citate, bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate în România. Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral.

Ministerul a amintit şi că, în cursul acestui an, ministrul Alexandru Rafila a semnat declaraţia Stroke Action Plan for Europe (SAP-E), reafirmând angajamentul României pentru combaterea acestei boli, prin implementarea politicilor de sănătate ce urmăresc scăderea numărului de cazuri de AVC şi tratarea acestora în centre specializate (unităţi “stroke”).