Nicolae Ciucă, presat să-i retragă sprijinul politic „deputatei Schweighofer”

Publicat: 01 nov. 2023, 13:30, de Ovidiu Zară, în POLITICĂ , ? cititori
Nicolae Ciucă, presat să-i retragă sprijinul politic „deputatei Schweighofer”

Aflatã la al doilea mandat de deputat, Cristina Trãilã este unul dintre liberalii proveniţi din PDL, cu state vechi în administraţia publicã centralã. Actual prim-vicepreşedinte al PNL Bucureşti, Trãilă a deţinut anterior intrãrii în Parlament, funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), fiind susţinutã la momentul respectiv de fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica.

Zilele trecute, asociaţia Declic a lansat o petiţie publicã, care a strâns deja 9007 semnãturi, prin care i se solicitã preşedintelui PNL, Nicolae Ciucã, retragerea sprijinului politic acordat deputatei Trăilă, membrã a unei comisii parlamentare care va dezbate modificarea Codului Silvic. Motivul? Interesele avocatului Trãilã s-au intersectat cu cele ale companiei austriece Schweighofer.

Avocat de profesie, Cristina Trãilã este membru a douã comisii ce vor dezbate şi aviza proiectul de Lege privind aprobarea OUG nr. 177/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, precum şi privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii (PL-x 70 din 15.02.2023). Este vorba despre Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Pânã aici, nimic anormal. Însã Trãilã este şi avocat de profesie, iar printre clienţii cabinetului sãu de avocaturã s-a numãrat şi Schweighofer, companie austriacă, aflată de ani buni în centrul celor mai grave scandaluri privind tăierile ilegale de pãduri din România.

Declic susţine cã deputata Trãilã, avocat al Schweighofer, nu ar trebui sã se pronunţe în calitate de parlamentar, membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în privinţa formei finale a modificãrilor aduse Codului Silvic.

“Nu putem accepta ca o corporație ce prosperă din distrugerea pădurilor României să ne scrie, prin interpuși, legile silvice. Parlamentarii vor decide cât se taie din fondul forestier național și, mai ales, cum vom păzi copacii de hoți. (…) Doamna deputat este, fără doar și poate, un politician de curte al celor de la Schweighofer. Scopul ei în acea comisie nu e să aibă un dialog cu toate părțile interesate de binele pădurilor, ci să ajute corporația ce ne distruge codrii să facă legile din România. Să taie mai mult și să slăbească sistemele de control a legalității tăierilor”, reclamã Declic în petiţia publicã.

Avocatura, de nouã ori mai tare decât politica

Studiind declaraţiile de avere ale deputatei liberale, Puterea a observat cã aceasta a obţinut sume consistente din practicarea activitãţii la propriul cabinet de avocatură. Astfel, în ultimii trei ani, în vreme ce veniturile obţinute de Cristina Trãilã de la Camera Deputaţilor au totalizat 416.325 lei, cele obţinute de aceasta din postura de avocat au fost de 8,5 ori mai mari, atingând 3.575.813 lei.

Conform suspiciunilor menţionate de Declic în petiţia sa, se deduce cã parte din sumele încasate prin cabinetul propriu de avocaturã de cãtre Cristina Trãilã au provenit şi de la Schweighofer.

Peste 2,1 milioane lei din avocaturã, de 14 ori mai puţin din Parlament

Din declaraţia de avere depusã la Parlament în 2021, rezultã cã deputata Cristina Trãilã deţinea douã imobile (apartament de 65 m.p. dobândit în 2013 şi casã de locuit în Bragadiru în suprafaţã de 306 m.p. dobânditã în 2016) şi douã automobile de lux (Jeep din 2016 şi BMW din 2019). La capitolul economii, aceasta menţiona şase conturi bancare ce totalizau 394.295, 46 lei. Totodatã, aceasta mai dezvãluia cã are un credit contractat în 2016 care este scadent în 2046, în sumã de 416.638,73 lei.

În ceea ce priveşte veniturile anuale încasate, Trãilã preciza cã a obţinut 142.592 lei de la Camera Deputaţilor şi 2.119.812 lei din activitatea de la propriul cabinet de avocaturã.

2022: venituri de 6 ori mai mari din avocaturã decât din politicã

Un an mai târziu, în 2022, Cristina Trãilã menţiona în declaraţia de avere cã, în afara bunurilor imobile menţionate anul anterior, mai achiziţionase un teren intravilan în suprafaţã de 3.700 m.p. situat în comuna Pietroasele (jud. Buzãu). Totodatã, ea mai preciza cã deţinea cinci conturi bancare în sumã de 137.181,43 lei şi venituri de 136.477 lei de la Camera Deputaţilor şi de 848.657 lei din activitatea de avocat.

Mai preciza cã are de rambursat douã credite: unul de 408.022,28 lei contractat la Banca Transilvania în 2016 şi altul de 39.442,71 euro contractat în 2019 la Unicredit Leasing, care are scadenţa în 2024.

A lichidat douã credite de 400.000 lei şi 39.000 euro într-un an!

În ultima declaraţie de avere depusã la Parlament, pe 22 mai 2023, Trãilã a menţionat cã în afara bunurilor mobile (teren intravilan, apartament şi casã de locuit), are opt conturi bancare totalizând 38.798,47 lei şi 1,29 euro.

În ceea ce priveşte veniturile, parlamentarul PNL a precizat cã a încasat 137.256 lei de la Camera Deputaţilor şi 607.344 lei de la propriul cabinet de avocaturã.

În mod surprinzãtor, trebuie subliniat faptul cã în ultima declaraţie de avere Cristina Trãilã n-a mai menţionat datoriile cãtre bãnci (400.000 lei – credit la Banca Transilvania contractat în 2016 şi scadent în 2046 şi 39.442,71 euro – creditul de la Unicredit Leasing contractat în 2019, cu scadenţa în 2024), ceea ce aratã cã acestea au fost achitate integral, cel mai probabil graţie veniturilor consistente obţinute de pe urma practicãrii profesiei de avocat, prin propriul cabinet.