Un milion de euro pentru cadrele didactice de la școlile cu predare în limba germană. Cine dă banii?
În timp ce majoritatea cadrelor didactice din învățământul românesc luptă să obțină salarii mai mari, iar după obținerea promisiunilor, luptă ca Guvernul să se și țină de promisiuni, unii profesori și educatori au șansa să fie mai bine plătiți fiindcă… predau în limba germană.
În timp ce România spune că nu poate oferi mai mulți bani cadrelor didactice, Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei Germaniei la Bucureşti, vine și dă un milion de euro pentru profesorii și educatorii de la școlile cu predare în limba germană. Banii sunt acordați prin proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limbă germană din România”. Peste 900 de profesori şi educatori vor beneficia de aceste indemnizaţii. Scopul este de a asigura o predare de înaltă calitate în limba germană. În cadrul proiectului sunt sprijinite şi echipe de autori care redactează sau actualizează manuale moderne pentru învăţământul în limba germană maternă.
„Republica Federală Germania, prin intermediul Ambasadei Germaniei la Bucureşti, sprijină din nou proiectul «Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limbă germană din România» cu o sumă totală de 1.000.000 de euro. Finanţarea iniţială de 900.000 de euro a fost suplimentată cu 100.000 de euro. Ambasadorul Germaniei, dr. Peer Gebauer, şi directorul general al Fundaţiei Saxonia, Klaus-Harald Sift, au semnat, astăzi, la Ambasada Germaniei la Bucureşti, acordul de finanţare pentru întreaga sumă de 1.000.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Republicii federale Germania la București. Așadar, calitate germană, plată germană.