13:52 • POLITICĂ
Schimbare de lider la PNL Teleorman. Cine va fi noul șef al filialei
PNL l-a numit pe senatorul de Călărași, Ciprian Pandea, președinte interimar al organizației PNL Teleorman.
Decizia a fost luată în ședința Biroului Permanent Național, la propunerea președintelui PNL Nicolae Ciucă și vine ca urmare a demisiei din funcție a lui Eugen Pîrvulescu.
Deși la bază este teolog, Ciprian Pandea și-a început cariera politică la PSD, însă după puțin timp nu s-a mai regăsit în doctrina social-democraților, fiind unul dintre semnatarii scrisorii anti-Dragnea. Devenit membru PNL, Ciprian Pandea este la primul mandat de senator și din septembrie este chestor al Senatului. Surse politice ne-au declarat în exclusivitate că Ciprian Pandea este un om de cuvânt, care nu face mizerii și nu se coboară la un nivel nedemn pentru funcția pe care o ocupă.
Ciprian Pandea conduce din 15 iulie 2021 organizația PNL Călărași.