În acest loc s-a ajuns la impunerea orei limită în pragul NOPȚII
Timp de câteva săptămâni, statul Victoria din Australia a identificat în fiecare zi câteva sute de cazuri noi de coronavirus. Autoritățile din Melbourne au înăsprit treptat restricțiile și izolarea în ultima perioada.
Astfel s-a ajuns până la impunerea unei ore limită în pragul nopții, iar întreprinderile neesențiale se vor închide începând de joi. Sute de persoane cu Covid-19 din Melbourne au încălcat obligația de a rămâne acasă, după cum au anunțat azi autoritățile locale, care au răspuns triplând cuantumul amenzilor, potrivit smartradio.ro. Victoria, a cărui capitală e la Melbourne, este epicentrul celui de-al doilea val al epidemiei din Australia cauzat în special de încălcarea regulilor în hotelurile în care călătorii au venit din străinătate fără să respecte carantina.
Nu erau la domiciliul lor
Prim-ministrul Daniel Andrews a anunțat marți că nu mai puțin de 800 de persoane infectate care trebuiau să stea acasă, nu erau la domiciliul lor când serviciile de inspecție au verificat locuințele acestora. Aceștia reprezintă 25% din persoanele pe care administrația le-a verificat recent. Premierul a denunțat o situație „complet inacceptabilă”, indicând faptul că infractorii vor primi acum o amendă de 5.000 de dolari australieni (3.030 de euro), față de 1.652 AUD anterior. De asemenea, poliția poate decide să pună în urmărire cazurile cele mai grave si instanțele pot aplica amenzi de până la 20.000 dolari australieni.
Sute de polițiști sunt dislocati pe străzi pentru a asigura respectarea măsurilor de izolare, purtarea măștilor și respectarea orei de stingere, potrivit șefului Poliției Victoria, Shane Patton. El a raportat, de asemenea, un mic flux de rezidenți care se auto-numesc „cetățeni suverani” si care consideră că instrucțiunile de izolare nu li se aplică. „I-am văzut la punctele de control provocând poliția, refuzând să dea numele și adresa”, a spus el.