Prima mișcare serioasă a statului în proiectul de un miliard de euro de la Tarnița
Se lansează proiectul hidrocentralei de la Tarniţa – Lăpuşteşti. Începând de marți se poate aplica în SICAP pentru realizarea studiului de fezabilitate.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat lansarea în SICAP și începerea procedurii de achiziție a lucrărilor (proiectare şi execuție la cheie), aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești:
“România avea datoria să facă acest proiect de cel puțin 40 de ani. Vă anunț că proiectul hidrocentralei de la Tarnița-Lăpuștești, începând de astăzi, este prezent în SICAP, fiind astfel lansat oficial procesul de achiziție a proiectantului care va elabora studiul de fezabilitate. Este o promisiune respectată a mandatului meu. Vorbim despre o capacitate de producție cu acumulare prin pompaj cu o putere instalată de până la 1.000 MWh.
Această hidrocentrală cu acumulare prin pompaj rezolvă mai multe probleme, în principal nevoia de echilibrare a sistemului energetic. Pe înţelesul tuturor: avem două lacuri, la Lăpuşteşti și la Tarnița, unul plasat mai sus decât celălalt. Atunci când avem nevoie de producţie în sistem, apa din lacul de sus trece prin turbine şi produce energie electrică. Atunci când avem excedent de producţie, pornim pompele din lacul de jos şi, practic, urcăm înapoi apa în lacul de sus. Este ca o mare baterie verde.”
Costul studiului de fezabilitate este estimat la valoarea de 3 milioane și jumătate de euro, studiul având o durată de maximum 12 luni.
“Îmi doresc ca până în toamna viitoare să avem studiul de fezabilitate gata. Mă bazez pe implicarea unor ofertanți serioși, cu experiență, care să fructifice și toate celelalte studii efectuate până acum, în măsura în care acestea mai sunt valabile.
Pe baza studiului de fezabilitate, SAPE va identifica în mod competitiv și transparent parteneri privați pentru o companie de proiect. Viziunea mea este ca statul să rămână minoritar în acest proiect, iar partea privată să garanteze atât capitalul necesar, cât și continuitatea acestui proiect strategic și complex, care va putea fi finalizat într-o perioadă de 8-10 ani de zile, pe baza estimărilor experților. Toate datele le vom avea prin studiul de fezabilitate. A venit timpul acestui proiect — mai bine mai târziu decât niciodată.”
Oportunitatea și necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița – Lăpuștești
Oportunitatea și necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița – Lapuștești se bazează pe următoarele avantaje și funcțiuni asigurate pentru sistemul energetic național de o centrală de pompaj: creșterea gradului de siguranță al SEN; transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf; arbitrajul pieţei de energie electrică; rezerva de avarie de scurtă durată; reglajul frecvență-putere și rezerva turnantă; furnizarea de rezervă reactivă și reglarea tensiunii în SEN; schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE; repunere în funcțiune SEN- black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de rețea în cazul în care se produce o pană de curent; implementarea și gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiții optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene.
Hidrocentrala Tarnița – Lapuștești va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare și stocaj, fiind cea mai bună locație din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Aceasta va contribui la asigurarea securității energetice a României și a unei părți din Europa Centrală și de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene și al variațiilor necontrolate ale prețurilor la energie.
Ministerul Energiei, prin SAPE S.A., a inițiat una dintre cele mai transparente și competitive procese de selecție pentru studiul de fezabilitate al Hidrocentralei Tarnița – Lapuștești, încurajând mediul privat să participe cu soluții ingenioase și benefice pentru România. Ofertele se pot depune până pe 4 decembrie 2023.
Construcția centralei este estimată la 1 miliard de euro.