Guvernul a aprobat Memorandumul privind Garanția pentru Copii
Astăzi, Guvernul a aprobat Memorandumul referitor la Planul Național de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii. Planul vine în întâmpinarea Recomandării nr. 1004/2021 a Consiliului UE cu privire la Garanția pentru copii.
Guvernul a aprobat astăzi Memorandumul privind Planul Național de Acțiune pentru Implementarea Garanției pentru Copii, ale cărui măsuri sunt corelate cu cele incluse în „Strategia Națională pentru copii 2023-2027”, adoptată recent de Executiv. Momorandumul a fost înaintat Executivului de Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Programul care va fi aplicat în România – Garanția pentru Copii – a fost instituit la nivel european în anul 2021. Obiectivul său îl constituie prevenirea și combaterea excluziunii sociale prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate la un set de servicii esențiale, contribuind astfel la susținerea drepturilor acestora prin combaterea sărăciei și promovarea egalității de șanse.
Sunt 5 servicii cheie care trebuie garantate: nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate. Planul național de acțiune, pregătit de România ca parte a obligațiilor care îi revin în transpunerea prevederilor Recomandării nr. 1004/2021 a Consiliului UE privind instituirea Garanției pentru Copii, reprezintă o reflectare a măsurilor și obiectivelor incluse deja în noua Strategie națională privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Printre rezultatele așteptate prin implementarea Planului de Acțiune până în anul 2030 se numără: scăderea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială cu cel puțin 500.000 comparativ cu anul 2021, creșterea impactului măsurilor de protecție sociala pentru a reduce rata de sărăcie în rândul copiilor, creșterea accesului familiilor cu copii în dificultate la locuințe sociale, accesul copiilor afectați de sărăcie la un program de sprijin alimentar adecvat la nevoile lor nutriționale și creșterea ratei de cuprindere a educației timpurii, accesul mai mare la educație și sănătate pentru copii.
Deși țara noastră avea obligativitatea de a aloca 5% din FSE+ la nivelul obiectivelor specifice pentru acele măsuri care contribuie la scăderea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială, respectiv aproximativ 352 milioane de euro, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, România a alocat 410,5 milioane de euro.