Marcel Ciolacu a cerut membrilor PSD „să nu se teamă” de reformele din sistemul bugetar
Premierul României și-a îndemnat colegii de partid în ședința Consiliului Național Politic al PSD să nu se teamă de lupul cel rău, adică de reforma sistemului bugetar și nici de digitalizare.
„Voi merge mai departe cu reforma bugetară. Nu trebuie să vă fie frică de reformă, de reorganizări. Oamenii așteaptă asta de 30 de ani. Să nu vă fie frică de oameni pentru că vor fi alături de noi! Lucrurile nu se mai pot face ca până acum. Fiecare minister și fiecare instituție publică trebuie să aibă un birou unic de avizare și un proiect digital unic care să fie implementat la toată lumea. Trebuie să pornim o dată aceste lucruri, nu mai putem sta”, și-a avertizat colegii de partid, premierul Marcel Ciolacu, la Consiliului Național Politic al PSD.
Marce Ciolacu a făcut, de asemenea, o serie de precizări și cu privire limitarea plăților în numerar. „Nu dispare cash-ul! Oamenii își pot lua salariile cash, pot strânge cash cât vor în case, cei din afară pot trimite cash, nu te obligă nimeni la nimic. Cei care obligă oamenii la plata cu cardul încalcă legea și trebuie să fie reclamați și amendați.”