Cuvinte care dor

Iubitorii legiunii și ai mizerabilului Ion Antonescu își amplifică discursul pe zi ce trece, iar din coconul pe care l-au sădit în tăcere ani de-a rândul au răsărit creaturile antisistem.

Se vântură un așa-zis pământ strămoșesc, așa-zisele tradiții, un trecut extraordinar și eroic, o ortodoxie devenită ideologie, o unicitate axiomatică a românismului etc. De fapt, e o garagară de tâmpit proștii și de cules masă electorală. Am avut un trecut deloc fabulos, ci doar decent, n-am dus-o mai bine din punct de vedere economic și al siguranței ca acum, suntem stat laic și orice amestec al ortodoxiei primordiale în discursurile publice e de fapt un populism grețos. Avem o pondere uriașă de analfabeți funcționali, dar în trecut, ponderea de analfabeți punct era și mai înfiorătoare. E un progres, doar că minor. Prostiile alea de mai sus nu fac decât să lâncezească educația…

Nu vrem și/sau nu putem să-l înțelegem pe celălalt. De aici ideile naționaliste, care nicăieri nu au adus rezultate pozitive. Un naționalist e acela pe care îl doare ce fac alții, nicidecum ce soluții are el pentru ai săi. Un patriot e acela care e interesat să îi facă pe ai săi să se dezvolte și să urce acolo unde au urcat și alții într-un mod foarte sănătos. Or, băieții în galben petardă aruncă ură, demantelează instituții, împrăștie idei medievale amestecate cu cele din secolul XX, considerate îngropate. Lângă ei vine și senatoarea cu voce puternică, de se crapă munții, suveraniștii, dacopații, cei de văd linii pe cer și bazaconii apocaliptice izvorâte din cabinetele puterilor din umbră.

Pământul strămoșesc, o, ce expresie! Te furnică, nu? Da mă, un pământ plin de noroaie și de bordeie, de drumuri lipsă, de agricultură extensivă, de consum de muncă epuizant, de progres lent, de urbanism și industrializare iluzorii, de legi care permiteau bărbatului să își altoiască femeia într-o mare veselie, de nefericire, de educație joasă sau inexistentă, de mortalitate infantilă ridicată. Ăsta e pământul strămoșesc! Da, din el au răsărit și valori, și ființe deștepte, și modele de viață! Dar aceștia sunt statistică!

Dor cuvintele astea, nu? Ce înseamna civilizația valahă și moldovenească de acum 200 de ani? Ie, familie tradițională, povești la gura sobei, bucătărie îndestulătoare pentru tot neamul și tot satul? Hai să ne dăm ochii peste cap și să spunem că nu! Ia cu care ne mândrim nu vine de la Traian și Decebal, ci e mult mai aproape de vremurile noastre. Cât despre hrană, mai acum o sută de an se mânca știr, ce se mai dă azi la porci…

Familie tradițională? Că tot a izvorât subiectul în acest zile… Păi hai să vorbim puțin despre acest aspect și să-l invocăm pe marele nostru domn Ștefan cel Mare și Sfânt. Omul a avut la viața lui patru neveste și două ibovnice. De prima nevastă, Marușca, se pare că a divorțat, Evdochia a murit de tânără, de Maria de Mangop s-a despărțit, iar cu Maria Voichița a rămas până când el s-a prăpădit. Ibovnicele documentate au fost Călțuna din Brăila, o femeie căsătorită și de moravuri ușoare, și pescărița Maria din Hârlău. În rest, legende. Legat de prima dintre ibovnice, elocvent este un pasaj din scrisoarea boierilor brăileni către Ștefan: “Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu…”. Maria din Hârlău este mama lui Petru Rareș, un domn adevărat.

Ce concluzionăm de aici: Ștefan cel Mare a îmbrățișat mai multe tipuri de familie….

Să-l pomenim aici și pe Petru Cercel. Acest domnitor a adus în Țara Românească tehnici revoluționare de aducțiune a apei, a reconstruit și extins Curtea Domneasca de la Târgoviște și a încercat să reorganizeze armata după model occidental. Vorbea 12 limbi, scria, compunea poezii și se purta ca un veritabil nobil vestic. Și s-a iubit cu regele Henric al III-lea al Franței! Of, Doamne, apără și păzește! Tradițional și palpitant a trăit și Radu cel Frumos. Acesta a fost intimul marelui Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. A venit Ștefan cel Mare, din Moldova, l-a bătut și i-a luat fiica, Maria Voichița, făcând-o a patra nevastă!

Dacă aplicăm sintagma „tradițională” atunci când definim familia, trebuie să coborâm în timp și să vedem cum stăteau anumite chestiuni. Poate că suntem de acord cu regulile din vremile alea, dacă tot ne scăldăm în tradițional zi și noapte… De exemplu, Glava 23 din Pravila lui Vasile Lupu vorbea despre „Cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip”… Soțul avea dreptul să-și altoiască nevasta atunci când el considera că ea a făcut ceva. Pravila stipula că femeia trebuie bătută „fără vrăjmaşie şi cu multă măsură”. În caz contrar, femeia avea dreptul de a cere desfacerea căsătoriei. Și mai avea o posibilitate să scape de dement: atunci când ăla o bătea cu toiagul sau cu parul și rupea lemnul pe ea. „Fără de măsură și cum nu să cade și cu vrăjmășie să cheamă bătaia când să face cu toiagul și mai vârtos când să va svărâma lemnul sau să facă cu acesta rane să margă sânge sau când o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap, atunce de pururea să va certa bărbatul pentru vrăjmășia lui.”

În Îndreptarea legii, sau Pravila cea Mare, de pe timpul lui Matei Basarab, bătaia era acceptată „numai din partea bărbatului asupra femeei sale”, nu și viceversa. „Bărbatul poate să-și bată muiarea cu mĕsură pentru vina ei; măcar de ar avea și zapis să nu o bată“. De asemenea: „De-și va bate neștine muiarea cu pumnul sau cu palma, acea nu se chiamă că este cu vrăjmășie asupra ei, de ar bate-o căt de mult și căt de des.“

Q.E.D.