Planul Armatei după ce a picat afacerea corvetelor
Ministerul Apărării Naționale se gândește la un plan nou de dotare a Forțelor Navale Române, după ce afacerea cu Naval Group a căzut.
După o perioadă de negocieri și după ce compania franceză Naval Group s-a angajat să construiască patru corvete multifuncționale, dar și să modernizeze cele două fregate din flota românească, contractul a fost anulat. Motivul principal a constat în nesemnarea acordului-cadru de către compania care a câștigat licitația. În plus, nu au putut fi identificate nici fondurile necesare demarării lucrărilor, potrivit Ministerului Apărării Naționale.
Un document semnat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, arată ce planuri are Armata română după ce afacerea cu Naval Group a căzut. Astfel, Forțele Navale Române au inițiat un proces de analiză operațională în vederea identificării unor soluții privind dotarea cu platforme navale care să substituie corvetele multifuncționale.
În acest sens. Ministerul Apărării Naționale intenționează demararea unei proceduri, potrivit legislației naționale, pentru dotarea flotei existente cu două nave de patrulare maritimă, ce ar spori, în viitorul apropiat, capabilitățile de asigurare a securității maritime și de protejare a infrastructurii critice în condițiile contextului de securitate actual.
În acest moment, programul se află în faza de inițiere a documentelor programatice, o estimare asupra datelor privind încheierea unul contract sau efectuarea unei livrări fiind prematură, se spune în document.
Eșecul programului de construire a corvetelor multifuncționale pentru dotarea Forțelor Navale reprezintă un risc major pentru siguranța națională
Eșuarea încheierii contractului cu Naval Group și Șantierul Naval Constanța pentru construirea celor 4 corvete readuce în actualitate faptul că în 2016 MApN anunța atribuirea contractului către Damen Galați, iar corvetele ar fi intrat în dotarea Forțelor Navale din 2019.
Mai ales în condițiile războiului din Ucraina, care a transformat în teatru de război și Marea Neagră, eșecul programului de construire a corvetelor multifuncționale pentru dotarea Forțelor Navale reprezintă un risc major pentru siguranța națională.
Proiectul a fost demarat în 2016 și existau toate condițiile ca cele patru corvete să intre în dotarea Forțelor Navale în 2019, însă după un scandal politic cu conotații electorale iscat de Liviu Dragnea, care a blocat atribuirea contractului Șantierului Naval de la Galați, deținut de Grupul Damen, și o licitație din 2019 care nu s-a concretizat prin semnarea contractului cu Naval Group și Șantierul Naval Constanța nici în 2023, constatăm că au trecut 7 ani de tergiversări.
MApN a anulat procedura de achiziție după ce Naval Group și Șantierul Naval Constanța au refuzat să semneze contractul.
La licitația din 2019 au depus oferte Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia). Licitația a fost câștigată de Naval Group, asociat cu Șantierul Naval Constanța, cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro. Pe locul doi a fost oferta Damen, de 1,25 miliarde de euro, urmată de oferta Ficantieri, de 1,34 miliarde euro.
Timp de patru ani, Naval Group și Șantierul Naval Constanța au tot amânat semnarea contractului. Zilele trecute, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat anularea procedurii de achiziție a corvetelor după ce Naval Group și Şantierul Naval Constanţa, declarați câștigători ai licitației din 2019, au refuzat să semneze contractul de execuție a lucrărilor.
Motivul refuzului este valoarea prea mică a contractului, deși aceasta era valoarea din oferta cu care Naval Group și Șantierul Naval Constanța au câștigat licitația, iar după creșterea prețurilor la energie și materiale de construcții Guvernul Ciucă a aprobat și o actualizare a prețurilor din contract.
Problema este că Ministerul Apărării nu are la dispoziție nici cele 50 milioane de euro pentru diferența de la oferta Naval Group la oferta Damen, situată pe locul doi la licitația din 2019, așa că nu poate încheia contractul nici cu Damen. În aceste condiții, procedura trebuie reluată de la zero.